monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Floreștenii încearcă să scape singuri de aglomerație

Câțiva floreșteni au făcut un grup pe Facebook unde cei care fac zilnic naveta la Cluj, singuri, pot să ofere să îi ducă și pe alții, gratuit, ca să se reducă numărul de mașini care circulă pe ruta Florești-Cluj-Napoca și invers.

Pentru floreșteni este un adevărat calvar fiecare dimineață în care trebuie să ajungă în Cluj-Napoca la serviciu și fiecare seară când se întorc acasă. Ei petrec zilnic ore întregi în trafic. Au așteptat ani de zile în zadar realizarea unor rute ocolitoare sau găsirea altor soluții pentru problema lor, însă văzând că administrația locală bate pasul pe loc, au început să caute ei alternative.  A fost nevoie de noi soluții, ținând cont că și varianta ocolitoare Grigorescu-Florești a devenit la fel de aglomerată ca strada principală.

Astfel, Alexandru Brad, un tânăr care locuiește în Florești, a înființat un grup de Facebook, denumit „Rideshare Floresti-Cluj/Cluj-Floresti zilnic”, unde șoferii care circulă pe această rută zi de zi, pot să anunțe și să ia pasageri.


„Într-o dimineață, am numărat 30 de mașini, inclusiv a mea, în care se afla o singură persoană, șoferul. Dacă fiecare am lua câte 2 persoane, s-ar reduce considerabil numărul mașinilor și astfel nu s-ar mai crea blocaje”, a povestit un floreștean.

Oamenii au început să ofere locuri în mașinile personale, anunțând ora de plecare și traseul și specificând că transportul este gratuit.


„Mâine la 8.30 plec de pe Magnoliei (zona Tăuți), o iau pe Poligonului, european, Mănăștur, Plopilor până pe Moților, 3 locuri, gratis”, este un exemplu de anunț.

 

Etichete: aglomeratie floresti