Actualitate
Floreștenii au făcut curățenie pe malul Someșului
Sătui până peste cap de mizeria care este trecută cu vederea de autoritățile locale, floreștenii s-au mobilizat și au făcut curățenie cu propriile lor puteri.
Sâmbătă, 30 martie, de la ora 10:00, localnicii din cea mai mare comună din România au încercat să redea malurilor Someșului Mic frumusețea pe care o merită.
„Așa arată nepăsarea și lipsa de educație. În ritmul în care se depozitează deșeurile și ținând cont că autoritățile au luat zero măsuri până acum, vom avea și noi în curând un Pata-Rât cu care să "ne mândrim"”, se arăta într-o postare care anunță evenimentul intitulat sugestiv „ÎnFlorești pe Malul Someșului”.
Așa că s-au întâlnit, cu mic cu mare, zeci de floreșteni și au început să adune gunoaiele lăsate de alții și au reușit să strângă peste 100 de saci plini cu deșeuri.
„Am avut o campanie reușită în care am adunat peste 100 saci de gunoi, materiale de construcție, obiecte de mobilier etc. Mulțumim pe această cale celor peste 80 de voluntari prezenți, CERT Transilvania, celor care ne-au ajutat cu utilaje pentru manipularea deșeurilor, Hidroelectrica, inspectorilor de la Garda de Mediu Cluj și, nu în ultimul rând, mass media pentru promovarea evenimentului. Ne înclinăm!”, au transmis reprezentanții Asociației „Trăiesc în Florești”.