monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A dispărut Pomohaci? Fostul preot va fi adus cu mandat în faţa judecătorilor

Cristian Pomohaci va fi adus în faţa judecătorilor, la termenul fixat pentru data de 5 iunie, cu mandat, potrivit soluţiei de luni a instanţei. Decizia a fost luată în dosarul privind recunoaşterea vinovăţiei pentru acuzaţia de evaziune fiscală.

Magistraţii de la Tribunalul Mureş au dispus recitarea lui Cristian Pomohaci cu mandat de aducere cu executare, după ce acesta nu s-a prezentat, luni, la şedinţa de judecare a dosarului de recunoaştere a vinovăţiei.

„Acordă un nou termen de judecată. Recitarea inculpatului cu mandat de aducere cu executare în fapt potrivit art. 265 alin. 1 Cod Procedură Penală de la adresa indicată. Stabileşte următorul termen de judecată la data de 05 iunie 2019 ora 09, domnul avocat neformulând obiecţiuni cu privire la termenul şi ora stabilită”, se arată în soluţia pe scurt, publicată, luni, pe portalul instanţei.


De altfel, Pomohaci nu s-a prezentat nici la termenele anterioare, anunţând că are unele probleme medicale, motiv pentru care magistraţii au decis, în luna martie, emiterea unei adrese către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov „pentru a comunica la dosarul cauzei dacă inculpatul Pomohaci Cristian Dorin a fost sau este internat la această unitate medicală, în caz afirmativ în ce perioadă s-a aflat internat şi sub supravegherea cărui medic s-a aflat, precum şi scopul internării”.

Fostul preot Cristian Pomohaci a recunoscut, în luna septembrie 2018, acuzaţiile de evaziune fiscală şi a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. La data respectivă, Parchetul General a precizat că pedeapsa la care au căzut de acord fostul preot şi procurorii este de un an de închisoare cu suspendare.


Anchetatorii l-au acuzat pe fostul preot că, între ianuarie 2012 – octombrie 2017, a declarat la Fisc venituri mai mici, din cedarea folosinţei unor locuinţe pe care le deţine, decât cele obţinute în realitate. Suma nedeclarată se ridică la 684.487 lei, echivalentul a 152.883 euro, aferentă unui număr de 11 imobile. Prejudiciul adus bugetului general consolidat este de 136.572 lei, din 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar21.885 lei, contribuţia asigurărilor sociale de sănătate.

Cristian Pomohaci a achitat în totalitate prejudiciul, anunţă procurorii.


Pedeapsa stabilită ca urmare a acordului dintre procuror şi fostul preot pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată este de un an închisoare cu suspendare.

Pe durata termenului de supraveghere, Cristian Pomohaci are interdicţia de a părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.


Dosarul şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise Tribunalului Mureş. Dosarul a fost înregistrat la instanţă în data de 25 septembrie şi se află la cel de-al şaselea termen de judecată.