monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Coral mai rămâne la Cluj-Napoca chiar dacă contractul cu Primăria a expirat

În urmă cu două luni, Primăria Cluj-Napoca prelungea cu încă 90 de zile contractul pentru deratizarea, dezinsecția și dezinfecția municipiului. Firma Coral asigură aceste servicii de 13 ani, iar contractul a expirat în luna februarie. Acum, municipalitatea merge mai departe tot cu această firmă.

Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Valoarea contractului este de peste 72 milioane lei (15,6 milioane euro) și se întinde pe o durată de 8 ani. Anunțul a fost postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, dar firma Coral a contestat licitaţia.

Până la o decizie definitivă a instanței, noua licitație este suspendată, iar consilierii locali urmează să aprobe, luni, într-o ședință extraordinară continuarea prestării acestui serviciu tot de către SC Coral Impex SRL, până la preluarea acestuia de către un nou operator.


“Primăria a luat măsurile necesare în vederea încheierii unui nou contract de prestări servicii, prin licitaţie, un termen de depunere oferte fiind stabilit pentru data de 7 ianuarie 2019 făcând posibilă încheierea noului contract până la data de 15 mai. Totuşi, din motive neimputabile autorităţii contractante, SC Coral Impex SRL - societatea prestatoare în acest moment a serviciilor  - a formulat mai multe contestaţii. În raport de aceste contestaţii, procedura de achiziţie a fost prelungită/suspendată în numeroase rânduri, ultimul termen propus pentru depunerea ofertelor fiind 9 aprilie, dar acest termen a fost prelungit. Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Srrviciile Comunitare de Utilităţi Publice a comunicat Primăriei că poate adopta pe motive de urgenţă măsura prelungirii duratei contractului existent, pe o perioadă strict limitată la cea necesară finalizării licitaţiei”, arată municipalitatea.

Printr-o decizie recentă, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a obligat Primăria Cluj-Napoca să corecteze o parte din caietul de sarcini.


Contract prelungit fără licitație

În anul 2006, în urma unei proceduri de licitație deschisă, Primăria municipiului Cluj-Napoca a delegat serviciul de deratizare, dezinsecție și dezinfecție prin concesiune către SC Coral Impex timp de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire.

În 2010, Primăria a aprobat, prelungirea contractului, fără licitație, cu Coral cu încă 7 ani și 7 luni până în 12 februarie 2019.


Caietul de sarcini, contestat

În luna mai 2018, municipalitatea a achiziționat un studiu de fundamentare privind oportunitatea delegării operării serviciilor de salubrizare, elaborarea documentației de atribuire (caiet de sarcini, clauze contractuale) și asistență de specialitate pe perioada derulării procedurii de achiziție și suport în evaluarea ofertelor.

Potrivit studiului de oportunitate, din 2019, municipalitatea ar urma să delege activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție printr-un nou contract de prestări servicii cu o durată de 8 ani de zile.


Anul trecut, Primăria Cluj-Napoca a aprobat documentația de atribuire, iar procedura de licitație a fost inițiată în luna noiembrie prin publicarea anunțului de participare în SICAP (platfoma de achiziții publice).

Documentația de atribuire a fost respinsă de trei ori de către ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice).


Licitația a fost contestată de către SC Coral Impex care a formulat o cerere de suspendare, CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor) respingând această cerere, dar admițând în parte contestația. Coral a formulat plângere împotriva deciziei CNSC, dosar care se află pe rolul Curții de Apel Cluj.

În contestație, Coral a obligat Primăria Cluj-Napoca să corecteze o parte din documentație, municipalitatea s-a conformat, dar cu toate acestea Coral a formulat o a doua contestație. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis suspendarea derulării procedurii până la pronunțarea unei decizii pe fond.

Firma Coral Impex SRL a fost înființată în 1993, în Ploiești, și este deținută și administrată de la înființare și până în prezent de Alexandru Badea.

O firmă din Deva cere menținerea actualului caiet de sarcini

Cea de-a doua firmă participantă la licitație a cerut CNSC să respingă contestația celor de la Coral. SC DD Chim SRL din Deva a înaintat CNSC o cerere de intervenție, solicitând respingerea contestației formulate de Coral Impex SRL. Cele două firme s-au mai contrat și în alte orașe din țară. Societatea din Deva este administrată de Csaba Vereș.

15 milioane de euro a încasat firma Coral din bugetul local în 9 ani de contract de la Primăria Cluj-Napoca