monitorulcj.ro Menu
Actualitate

PF Daniel, cetăţean de onoare al Turzii

Consilierii turdeni au aprobat în cadrul şedinţei extrordinare de miercuri proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Prea Fericitului Părinte Daniel, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarh al Biserici Ortodoxe Române.

Proiectul a fost promovat la iniţiativa primarului Tudor Ştefănie şi a fost apreciat ca pozitiv de forul deliberativ reprezentând o bună oprtunitate de promovare a imaginii Turzii la nivel naţional. “Acesta reprezintă cea mai înaltă distincţie ce poate fi acordată de autorităţile locale şi este dovada de aleasă preţuire pentru Părintele Daniel, care prin activitatea şi scrierile sale a îmbogăţit valorile spirituale ale universului creştin”, se arată în expunerea de motive a proiectului.    D.D.