monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO. Bolnavii de la secţia Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Cluj pot suferi complicaţii din cauza căilor de acces proaste

Spitalul Județean Cluj are parte de o serie de probleme din punct de vedere al infrastructurii, una dintre cele mai importante fiind starea proastă a căilor de acces spre secția de Neurochirurgie.

Emanuel Ungureanu, deputat USR Cluj, a prezentat pe rețelele de socializare întreaga situație a căilor de acces spre secția de Neurochirugie și a făcut un apel către Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru preluarea și administrarea zonelor cu probleme.

Pacienții care ajung cu ambulanța la secția de Neurochirurgie pot să întâmpine probleme din cauza gropilor.


„Atenție, gropi uriașe pe căile de acces spre secția de Neurochirurgie din Spitalul Județean Cluj, proaspăt premiat! Pacienții care vin în ambulanțe după traumatisme cranio-cerebrale grave trebuie să suporte șocul acestor gropi. Rog public Primăria Municipiului Cluj-Napoca să preia în administrare aceste zone calamitate! Se pierd secunde importante pe căile de acces spre aceste secții, secunde vitale care pot face diferența între viață și moarte!”, este mesajul integral al lui Emanuel Ungureanu pe facebook.