monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Moment inedit cu galeria României condusă de Emil Boc, la o terasă din Rouen – VIDEO

Românii veniți să le încurajeze pe fetele noastre la meciurile cu Franța din semifinalele FedCup au făcut atmosferă nu doar în sală, ci și pe străzile din Rouen.

Conduși de Emil Boc ei au făcut galerie României, ieri seară, la o terasă din oraș, momentul fiind aplaudat de cei prezenți.

Fostul premier al României speră să le aducă noroc fetelor, aşa cum a făcut-o în întâlnirea din sferturi, contra Cehiei, la Ostrava.


Echipele României şi Franţei sunt la egalitate, 1-1, în semifinalele Fed Cup, după ce Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de Caroline Garcia, 3-6, 3-6, sâmbătă, la Rouen, în al doilea meci de simplu al confruntării. Garcia (21 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 26 de minute, în care a controlat ostilităţile în faţa unei adversare, Mihaela Buzărnescu (30 WTA) greşind destul de mult.

Garcia a început excelent şi a condus cu 3-0 şi 4-1, Buzărnescu s-a apropiat la 4-3, dar Garcia şi-a făcut serviciul şi a încheiat primul set pe serviciul româncei, cu 6-3. În actul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3, când Garcia a reuşit break-ul. Franţuzoaica şi-a făcut apoi serviciul, iar apoi a încheiat meciul cu 6-3. Diferenţa s-a făcut la punctele cu al doilea serviciu, 75% pentru Garcia şi 39% pentru Buzărnescu. La winners, românca a avut 14-13, dar a şi greşit mai mult, 32-25 la erori neforţate.


În primul meci de simplu, Simona Halep a învins-o pe Kristina Mladenovic cu 6-3, 6-1. Duminică sunt programate alte două meciuri se simplu, Halep - Garcia şi Buzărnescu - Mladenovic, urmate de partida de dublu Irina Begu/Monica Niculescu - Caroline Garcia/Kristina Mladenovic.

Semifinala Franţa - România se joacă pe o suprafaţă de zgură instalată în Palatul Sporturilor Kindarena din Roeun, cu o capacitate de 4.976 locuri, conform informaţiilor furnizate de organizatoarea meciului.


România înfruntă Franţa pentru a doua oară în Fed Cup. Primul meci s-a disputat în 1976, când româncele Virginia Ruzici şi Florenţa Mihai s-au impus cu 3-0 în finala turneului de consolare al competiţiei găzduite la Philadelphia, în SUA.