Actualitate
De azi, pâinea trebuie să aibă minim 300 de grame
Începând de astăzi, pâinea trebuie să aibă o cantitate netă de minimum 300 de grame, iar creşterea gramajului pâinii este permisă numai din 100 în 100 de grame, potrivit unui Ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) care intră în vigoare azi.
Nicolae Chiorean, director Panemar, a declarat pentru monitorul că noile reglementări nu afectează compania deoarece nu se comercializau nici înainte de intrarea în vigoare a ordinului produse care să nu corespundă ca gramaj.
Scopul reglementărilor este acela de a proteja consumatorii de fraudele comercianţilor deoarece mulţi producători de pâine variază gramajul pe bucată, micşorând periodic cantitatea cu 5-20 de grame/bucată, astfel încât să îşi majoreze profiturile şi să inducă în eroare consumatorii, care nu pot sesiza variaţiile.
De la noile reguli face excepţie pâinea de peste 1.000 de grame, care se cântăreşte la locul de vânzare si se poate vinde porţionată, dar şi produselor fabricate şi/sau comercializate legal în alte state membre ale Uniunii Europene ori în Turcia sau produselor fabricate legal într-un stat membru al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS) care este parte contractantă la Acordul privind Spaţiul Economic European.
Pentru pâinea neambalată sunt acceptate scăderi ale cantităţii nete datorate pierderii de umiditate, pe durata de valabilitate. A.T.