monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parcul Etnografic se extinde, Dealul Hoia se scurge la vale

Extinderea Parcului Etnografic – cel mai mare din țară – vizează o suprafață de peste 42 de hectare, cu o investiție de 10 milioane de euro, în care sunt incluse și poiana, respectiv Pădurea Hoia, susține Consiliul Județean Cluj.

Concret, prin proiect se propun următoarele obiective de investiții:

– Centrul de Vizitatori al Parcului Etnografic Național ,,Romulus Vuia” – compus din punct de informare turistică, sală multifuncțională evenimente, expoziții, cafeterie, depozite;


– Centrul Administrativ al Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” – compus din birouri administrative, zonă seminarii, zonă lucrători Parcul Etnografic, atelier de dulgherie;

– Satul de Vacanță – sector pentru ateliere cu tematică etnografică – compus din Șură de joc, case în stilul tradițional românesc/săsesc/maghiar, ateliere de prelucrare a lemnului, a textilelor, respectiv ateliere de olărit și pictură tradițională;


– Pădure-Parc Hoia – care presupune amenajarea pădurii-parc Hoia, amenajarea pajiștii estice cu o scenă în aer liber și a pajiștii vest drept loc pentru evenimente în aer liber, realizarea unor promenade pe aleea Muzeului Etnografic și pe cornișa Dealului Hoia cu posibilitatea de legătură până în zona Dealului Cetățuia, amenajare bike-park, locuri de joacă pentru copii, parc canin, circuite de gimnastică în aer liber, respectiv amenajări pentru hrănirea animalelor sălbatice și picnic.

„Redăm clujenilor cel mai mare parc etnografic și creăm un complex modern, cultural, cu facilități moderne pentru petrecerea timpului liber. Este esențială respectarea integrității peisajului Pădurii Hoia și limitarea intervențiilor în zonă la cele necesare asigurării unei facilități în utilizarea spațiilor și îmbunătățirea funcțională și estetică a acestora”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Dealul Hoia, instabil de câțiva ani

Doar că situația în zona Hoia nu este atât de roz precum pare. În urmă cu doar un an, Monitorul de Cluj semnala că alunecările de teren de la Tetarom I costă bugetul judeţului Cluj peste 7 milioane de euro. Problemele de stabilitate ale versantului care susține Parcul Etnografic au fost identificate încă din luna septembrie 2014, atunci când s-au constatat existenţa unor fisuri pronunţate de peste 50 m în teren. După ce Consiliul Judeţean a plătit către ACI suma de 1,9 milioane lei pentru consolidarea versantului, s-a produs o nouă alunecare de teren în noiembrie 2015. Ulterior, județul Cluj a încheiat cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) un contract de servicii de expertiză tehnică pentru stabilitatea versantului nordic al dealului Hoia. Următorul pas a fost plata de către Consiliul Județean a sumei de 2 milioane de lei fără TVA către Hidroconstrucţia SA Cluj pentru noi lucrări de stabilizare a versantului nordic al Dealului Hoia.

De asemenea, ecologiștii își manifestă la rândul lor îngrijorarea privind conservarea și protejarea Pădurii Hoia-Baciu. La începutul lunii martie, specialiști, activiști de mediu, dar și oameni politici și iubitori ai Clujului s-au întâlnit în cadrul unei dezbateri pe tema tăierilor masive din pădure. „Dezbatem cum se pot implica autoritățile mai bine, de ce e necesar un nou plan de amenajament, dar și despre cum se va modifica zona limitrofă pădurii prin extinderea Parcului Etnografic și a fermei USAMV, care vor aduce mii de clujeni și de turiști în pădure în fiecare weekend”, menționa deputatul independent Adrian Dohotaru.