monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un pensionar s-a urcat băut la volan și a produs un accident

Trei maşini au fost implicate într-un accident de circulaţie, joi după masă, pe strada Sfântul Ion din municipiu Cluj-Napoca.

Șoferul vinovat, în vârstă de 69 de ani se afla sub influența alcoolului. Bărbatul a intrat în curbă pe contrasens și a provocat evenimentul rutier în care au fost implicate trei autoturisme.

„Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Pe numele şoferului vinovat, un bărbat de 69 de ani, din Cluj-Napoca, va fi deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. S-a constatat că avea o alcoolemie de peste 0.65 mg/l alcool pur în aeru expirat”, potrivit IPJ Cluj.


„Am intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare și a fost dislocat și un echipaj SAJ. Ocupanții autovehiculelor au fost consultați de către echipajul SAJ fără a fi nevoie transportul nici unuia dintre aceștia la spital. Nu au fost necesare operațiuni de descarcerare, ocupanții vehiculelor erau ieșiți din autotursime”, au transmis reprezentanții ISU.