Actualitate
IGSU: Nu au fost semnalate pagube materiale sau victime în urma cutremurului din Sălaj
Echipaje de pompieri au fost trimise în recunoaştere, miercuri dimineaţa, după producerea unui seism în judeţul Sălaj, nefiind semnalate victime sau pagube până la acest moment, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
"În urmă cu puţin timp, în zona Crişana, din judeţul Sălaj (la 3 km de Zalău), s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter, la o adâncime de 10 km. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.Pentru evaluarea situaţiei, au fost trimise in recunoaştere echipaje de pompieri", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a IGSU.
„Până în acest moment nu au fost primite apeluri la 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime în judeţul Cluj. Pentru evaluarea situaţiei, au fost trimise în recunoaştere echipaje de pompieri”, transmite şi ISU Cluj.
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 pe scara Richter s-a produs miercuri dimineaţa, la ora locală 9,00, în judeţul Sălaj, în zona seismică Crişana, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de numai doi kilometri, fiind unul de suprafaţă.
Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de V grade Mercalli, iar localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost: Zalău (4 km), Şimleu Silvaniei (27 km), Jibou (27 km), Huedin (29 km) şi Cehu Silvaniei (31 km).
În acest an, cel mai puternic cutremur din România a avut loc pe data de 9 ianuarie în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, şi a avut o magnitudine de 4,4 pe Richter. Intensitatea în zona epicentrală a fost de III grade Mercalli.
Anul trecut, cel mai puternic seism s-a produs pe 28 octombrie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.
În 2017, cel mai mare cutremur de pe teritoriul ţării a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter, în timp ce în 2016 au avut loc două cutremure de peste 5 grade, unul în septembrie, iar un altul în decembrie.