monitorulcj.ro Menu
Actualitate

12 mil. € pentru modernizarea Bulevardului 21 Decembrie. Dispare o bandă pentru maşini şi apar spații pietonale și benzi dedicate

O serie de modificări în trafic și la transportul în comun vor fi implementate pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Se dorește un spațiu pietonal mai mare, drept pentru care o bandă destinată traficului auto va dispărea, dar și realizarea unor piste pentru biciclete și benzi dedicate pentru transportul în comun.

Planurile Primăriei pentru Bulevardul 21 Decembrie 1989 vizează creșterea confortului pietonilor și a celor care folosesc transportul în comun. Municipalitatea urmărește și aici scoaterea traficului.

Piste de biciclete reabilitate, zone pietonale extinse, sistem nou de benzi dedicate mijloacelor de transport în comun, stații de încărcare pentru mașinile electrice sau senzori de măsurare a traficului. Bulevardul 21 Decembrie 1989 se pregătește de modernizare pe bani europeni.


Acum, consilierii locali vor vota săptămâna viitoare cheltuielile aferente pentru obiectul de investiţii: Lucrări de modernizare Bulevardul 21 Decembrie 1989 presupune realizare de benzi dedicate transportului public în comun – Etapa 1, lucrări de infrastructură, amenajare spaţiu public, semaforizare, iluminat public şi mobiliar urban.

Valoarea totală a proiectului este de 56,3 milioane lei, contribuţia proprie a municipiului Cluj-Napoca fiind de 1,2 milioane lei şi cofinanţarea de 2% din valoarea eligibilă a proiectului în cuantum de 1,1 milioane lei.


Anul trecut, în decembrie, Primăria Cluj-Napoca a depus spre finanţare, din fonduri europene, proiectul privind modernizarea Bulevardului 21 Decembrie 1989.

În februarie 2019, În acest sens, Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a Bulevardul 21 Decembrie 1989. Potrivit anunțului municipalității, pe tronsonul cuprins între Biserica Sfântu Petru până la intersecția cu strada Regele Ferdinand se dorește realizarea de benzi dedicate transportului public, inclusiv lucrări de infrastructură, amenajare spațiu public, semaforizare, iluminat public și mobilier urban.


“Obiectivele specific ale proiectului sunt construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderea pistelor pentru bicicliști, achiziționarea și instalarea stațiilor de reîncărcare a automobilelor electrice, crearea/modernizarea/extinderea sistemelor de închiriere de biciclete (bike sharing), construirea/extinderea de zone și trasee pietonale, modernizarea stațiilor de transport public, crearea de trasee separate folosite exclusiv pentru vehiculele de transport public de călători, amplasare de limitatoare de viteză, modernizarea trecerilor de pietoni”, se arată în proiect.

Prin proiect se propun următoarele lucrări de intervenție: construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderea pistelor pentru bicicliști, crearea/modernizarea/extinderea sistemelor de închiriere de biciclete (bike sharing), construirea/modernizarea/extinderea de zone și trasee pietonale, inclusiv măsuri de reducere a traficului auto în anumite zone, plantarea de arbori, lucrări de realizare a sistemelor rutiere, lucrări de semaforizare.


Ca și rezultate, municipalitatea se așteaptă la scăderea gazelor cu efect de seră, creșterea numărului de pasageri transportați cu mijloacele de transport în comu, dar și creșterea numărului de bicicliști și de pietoni.

Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 56.351.253 lei, iar durata de execuție a lucrărilor este de 15 luni, iar durata de implementare integrală a proiectului este de 24 de luni de la începerea implementării proiectului.


Arhitecții spun că proiectul nu face parte din ”revoluția împotriva automobilului”, rămânând trei benzi de circulație spre centru, carosabilul urmând a se lărgi la intersecții. Nici trotuarele nu se vor îngusta, dar pietonii vor câștiga spațiu prin mutarea pistelor de biciclete.

“Așteptăm ca numărul de pasageri care folosesc transportul în comun să crească, de asemenea, să crească numărul de bicicliști, iar pietonii să circule în condiții mai bune. Orașul funcționează încă pe o singură axă și tot traficul merge pe această axă și ce încercăm toți este să scoatem traficul de pe această axă centrală care este foarte încărcată”, declara, anul trecut, în cadrul unei dezbateri publice referitoare la reamanejarea Bulevardului 21 Decembrie 1989, arhitectul Eugen Pănescu.

Cea mai mare provocare este partea cuprinsă între Biserica Sf. Petru și fața Turnului BRD.

“Aici e cea mai mare schimbare. Acea parcare din fața bisericii este eliminată și se face un mic squar cu vegetație și bănci. Ce a făcut posibil eliminarea de mașini pe acest tronson este utilizarea temporară a terenului de la Centrul Cultural Transilvania ca parcare. Benzile de autobuz și biciclete sunt continue, neîntrerupte în această zonă”, a punctat Pănescu.