monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Gala Fermierilor Români din Transilvania! Cine sunt laureaţii anului

Gala Fermierilor Români din Transilvania 2019 a avut loc la Cluj-Napoca, fiind pentru al doilea an consecutiv organizată în oraşul de sub Feleac.

Gala Fermierilor Români din Transilvania

Cei mai importanţi fermieri din Transilvania s-au strâns împreună, iar cei mai buni dintre ei au primit diplome de excelenţă pentru activitatea avută în acest domeniu. Pe lângă fermieri din întreaga zonă, la întâlnire a participat şi Valeriu Tabără, fost Ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cel care ocupă în acest moment poziţia de preşedinte ASAS (Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”).
În cadrul Conferinţei Pria Agriculture au fost dezbătute teme importante din dezvoltarea agriculturii româneşti, fiind atinse puncte cheie cu privire la valorificarea produselor tradiţionale şi exportul lor spre alte ţări.

„Agricultura este domeniul cu cel mai mare potenţial. Cu cea mai mare necesitate şi cerere. Nu ne putem despărţi de acest sector. Primul şi cel mai important lucru este să asigurăm necesesarul de hrană şi nu necesarul de hrană de supravieţuire. Vorbim de necesarul de a putea trăi şi a se putea omul exprima ca persoană. Agricultura va mai fi chemată să furnizeze materie primă pentru industrii importante despre care discutăm prea puţin, dar şi pentru energia regenerabilă. Potenţialul României este de a satisface nevoia a 80 de milioane de oameni, iar acest lucru înseamnă că România poate fi şi o exportatoare excelentă”, a spus Valeriu Tabără în cadrul Pria Agriculture Gala Fermierilor Români din Transilvania.


Fostul prim-ministru a vorbit şi despre fermele mici care trebuie să funcţioneze împreună pentru a avea succes pe piaţă şi a dat model ţările din străinătate.

”Fermele care dau forţă în întreaga lume sunt fermele familiare.  Nu sunt de acord cu cei care spun că fermele mici nu sunt rentabile. Sistemul italian funcţionează doar prin astfel de ferme mici şi este extrem de bine dezvoltat pentru că funcţionează prin parteneriate cu magazine şi restaurante. Se poate face avere şi cu 4-5 hectare de vie, dar să fie un brand înregistrat de calitate”, a mai spus Tabără.


În cadrul Pria Agriculture Gala Fermierilor Români din Transilvania au primit diplome de excelenţă:

- Arovit
- Dragoş Moldovan – Proprietar Agroprest
- Alina Nedelus – Proprietar Bio Culture SRL
- Martin Blesch – Proprietar AgronTirnave SRL
- Teodor Aflat – Proprietar Agroferm SRL
- Felicia Tulai – Proprietar Luna Solai
- Călin Fărgaciu – Membru Fondator al Cooperativei Someş Arieş