monitorulcj.ro Menu
Actualitate

15 muzee, centre culturale și universități din Cluj, deschise pentru „Noaptea Muzeelor”

Sâmbătă, 18 mai 2019, în întreaga lume se sărbătoreşte, concomitent, cea de-a cincisprezecea ediţie a evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor”.

Muzee, centre culturale și universități din Cluj și-au dat mâna şi au pregătit 15 locații pentru „Noaptea Muzeelor 2019”.

În premieră, în acest an, a fost realizat un circuit care face trimitere la perioada represiunii comuniste. Din acest circuit face parte și Memorialul Gherla.


Lista muzeelor din județul Cluj care participă la Noaptea Muzeelor în acest an

Muzeul Zoologic Cluj-Napoca
Muzeul Municipal Dej
Muzeul Universității Babeș-Bolyai
Muzeul de Mineralogie UBB
Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Muzeul de Istorie Turda
Vivariul Universitatii Babeș-Bolyai
Centrul Cultural Petre Țuțea
Memorialul Gherla
Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie din UBB
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
Muzeul Memorial "Octavian Goga" (Ciucea)
Casino „Centrul de Cultură Urbană
Galeria de Artă Frezia Dej


Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan naţional de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind aşteptat cu mare interes în fiecare an.


Cu prilejul acestei activităţi numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte. La nivel internaţional, milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii.

În 2018, la Cluj, au luat parte la Noaptea Muzeelor peste 35.000 de persoane și, în fiecare an, tot mai multe muzee se alătură demersului, completat de evenimente speciale care atrag mii de vizitatori.