monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident pitoresc la Sânnicoară. Beat și fără permis, a răsturnat o căruță care circula pe drum european

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au reținut pentru 24 de ore un bărbat care a comis mai multe infracțiuni rutiere.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 8 mai, în jurul orei 13:15, un bărbat în vârstă de 22 de ani, din comuna Panticeu, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 1C E576, pe raza localităţii Sânnicoară, a acroșat un atelaj hipo pe care l-a răsturnat.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul care conducea autoturismul nu avea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, nefiind înregistrate victime, însă bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, fiind prezentat în fața magistraților în cursul zilei de joi în vederea dispunerii altei măsuri preventive. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.