monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Marcel Iureș, laureat cu Premiul de Excelență la TIFF 2019

Unul dintre cei mai aclamați și iubiți actori români de teatru și film, inegalabilul Marcel Iureș va fi celebrat la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania

Un print si jumatate

La gala de închidere din 8 iunie, pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, unde a și debutat în urmă cu 40 de ani, actorul va fi distins cu Premiul de Excelență – un omagiu adus activității sale artistice impresionante.

Cu zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume, trei Premii UNITER și apariții numeroase în producții cinematografice de succes, alături de alte nume mari ale filmului, Marcel Iureș este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți actori și unul dintre pionierii fenomenului teatral independent din România. Din 1995, el este președintele Fundației Teatrul Act, prima instituție artistică non-guvernamentală autohtonă, devenită în 1998 Teatrul Act, primul teatru independent cu sală proprie din România postdecembristă.


Marcel Iureș a absolvit Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică din București I.L. Caragiale, secţia actorie, la clasa profesorului Marin Moraru. Înainte de startul carierei sale artistice, a cochetat cu medicina și psihologia. Era un împătimit al lecturii, lucru care i-a îngreunat existența în timpul serviciului militar săvârșit imediat după terminarea liceului, dar care, totodată, i-a stimulat imaginația și i-a hrănit potențialul artistic. A debutat pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, în 1978, iar prima apariție pe marele ecran a avut loc în același an, în rolul lui Franz Liszt din Vis de ianuarie (r. Nicolae Oprițescu). Au urmat nenumărate spectacole la Bulandra (1980-1992), Odeon (1992-1993) şi Teatrul Național I.L. Caragiale din Bucureşti, dar și roluri importante în cinema, în filme precum Să mori rănit din dragoste de viață (1983, r. Mircea Veroiu), Domnișoara Aurica (1986, r. Șerban Marinescu), Balanța (1992, r. Lucian Pintilie) sau Somnul insulei (1993, r. Mircea Veroiu).

Cariera internaţională a lui Marcel Iureş a început după turneul din 1994, susţinut în Marea Britanie cu spectacolul „Richard al III-lea”, în regia lui Mihai Măniuţiu. A refuzat oferte importante venite de la diferite teatre britanice considerând că ar fi doar un surogat la ceea ce făcea deja în România, dar nu și propunerile de roluri în producții hollywoodiene. A jucat alături de Brad Pitt, Antonio Banderas și Tom Cuise în Interviu cu un vampir (1994), nominalizat la două Premii Oscar, iar același Tom Cruise i-a fost coleg de platou și la filmările pentru Misiune: imposibilă (1996). Au urmat apoi roluri majore în The Peacemaker (1997, cu George Clooney şi Nicole Kidman) și Hart’s War (2002, cu Bruce Willis și Colin Farrell), iar în 2007 a apărut în megahitul de box-office Pirații din Caraibe: La capătul lumii, nominalizat la două Premii Oscar. A avut ocazia să colaboreze și cu marele regizor Francis Ford Coppola, în Youth Without Youth (2007), iar în ultimii 10 ani l-am mai putut vedea și pe micul ecran, în serialele Strike Back (2013), Crossing Lines (2013-2014) și The Game (2014).


În paralel, cariera lui cinematografică românească a continuat cu roluri memorabile în filme precum Faimosul Paparazzo (1998, r. Nicolae Mărgineanu), Mănuși roșii (2009, r. Radu Gabrea), serialul HBO În derivă (2010-2012), Tatăl fantomă (2011, r. Lucian Georgescu) și, cel mai recent, Octav (2017, r. Serge Ioan Celebidachi).

În 2019, Marcel Iureș intră în galeria marilor actori români distinși cu Premiul de excelență TIFF, susținut de Mercedes Benz. În onoarea sa, la TIFF 2019 va fi proiectat filmul regretatului Lucian Pintilie, O vară de neuitat, în care Iureș interpretează rolul Generalului Ipsilanti. Adaptarea nuvelei „Salata” din romanul fluviu Cronică de familie de Petru Dumitriu a fost inclusă în competiția oficială a Festivalului de la Cannes în 1994, având-o ca protagonistă pe superba actriță britanică Kristin Scott-Thomas alături de nume importante ale filmului românesc, printre care Olga Tudorache, Răzvan Vasilescu, George Constantin și Claudiu Bleonț.