monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UBER şi Taxify interzise începând de astăzi în Cluj-Napoca

Activitatea UBER şi Taxify va fi restricţionată începând de astăzi, 16 mai, după intrarea în vigoare a "ordonanţei taximetriştilor".

La finalul lunii martie, Guvernul României a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii nr.38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi şi închiriere. Modificarea a venit în urma mai multor proteste pe care le-au avut taximetriştii din Bucureşti care au acuzat o concurenţă incorectă.

Taximetriştii au afirmat că exista peste 100.000 de persoane care nu au autorizaţie pentru cars-sharing şi au reuşit să modifice legea nr.38/2003 eliminând din sintagmna "în mod repetat" din lege pentru a putea fi sancţionate atât persoanele fizice cât şi cele juridice.


"Am adoptat o OUG îndelung dezbătută în spaţiul public, care modifică legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Am operat două modificări, am transferat atribuţiile privind organizarea şi efectuarea transportului în regim de închiriere de la autorităţile admininstraţiei publice locale la Autoritatea Rutieră Română. Această modificare a stat în transparenţă decizională timp de 10 zile, inclusiv autorităţile locale au fost de acord şi n-au ridicat observaţii vizavi de acest punct.

A doua modificare pe care am operat-o, am eliminat expresia «în mod repetat», astfel încât sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal", a explicat la vremea respectivă Daniel Suciu, viceprim-ministru şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.


Şoferii care vor continua să facă banii prin astfel de metode riscă să rămână fără plăcuțele de înmatriculare pentru 6 luni și vor plăti o amendă de până la 50.000 de lei.