Gândurile viitorilor actori clujeni, înainte de absolvire (II)

O nouă generație de actori va ieși de pe băncile Facultății de Teatru și Film din Cuj-Napoca. Sunt trei clase de viitori actori și una de viitori regizori. Ei au dorit să împartă cu publicul gândurile lor înainte să se avânte pe scene din întreaga lume.

Facultatea de Teatru și Film nu este pentru oricine. În fiecare an se prezintă la admitere sute de tineri care se văd pe scenă, dar foarte puțini sunt acceptați. Cei trei ani de formare sunt grei, plini de repetiții, de texte de învățat, de nopți nedormite, dar în același timp aici au găsit prieteni pe viață, s-au descoperit pe sine, au fost mereu surprinși de bucuriile vieții de actor.

Acum se apropie de finalul celor trei ani de studiu și fiecare are un amalgam de sentimente în suflet. Se pregătesc pentru licență, dar și pentru Galactoria, festival dedicat specialiștilor în domeniul artelor spectacolului (și nu numai), precum și publicului larg, unde viitorii absolvenți vor juca spectacolele pe care le-au pregătit în acești trei ani pentru ultima dată. Galactoria va avea loc în perioada 27 mai - 5 iunie.

„Nuanțe și dimensiuni noi”

„Când am decis să mă înscriu la Facultatea de Teatru şi Film, habar nu aveam ce înseamnă asta sau ce avea să însemne asta pentru mine. A dat Domnul și am intrat. Am aflat ulterior cu ce se manâncă meseria asta! Văd facultatea ca pe o piscină cu multe bile colorate, unde fiecare coleg și profesor are culoarea lui unică și odată ce te arunci în piscină asta, devii și tu o mingiuță colorată și capeți nuanțe și dimensiuni noi. Nu am așteptări de la viitor, pentru că așa e mai ușor să depășești eșecurile. Pot să zic că țin atât de teatru cât și de muzică, vreau doar să-mi fac treaba în continuare cât de bine posibil, și dacă se poate, să-i ajut și pe alții” (Alexandru Condurat).

Facultatea de teatru, ca școala de șoferi

„Am început facultatea cu gândul de a o termina. Îmi doream să fac meseria asta, iar acest sentiment a crescut odată cu trecerea anilor. E adevărat că au fost momente în care îmi venea să spun nu e de mine. Din fericire, am ajuns la sfârșitul drumului. Acum, la final, din fericire, încă îmi doresc mult să practic această meserie. Facultatea de teatru este ca școala de șoferi. Instructorul te învață baza, dar adevărata șoferie este în trafic. (David Constantinescu)

Frica de ceea ce urmează

„Am ales să urmez această facultate împinsă fiind de multă curiozitate și de dorința de a mă dezvolta în acest domeniu. Mi-a fost frică de ceea ce urma să vină. Au apărut multe schimbări în viața mea la începutul facultății. Pe scurt, eram plină de gânduri mixte care se schimbau pe parcurs, până au ajuns să se stabilizeze cât de cât. Acum mi-e frică de ceea ce urmează. Vreau să mă angajez, să pot să practic în continuare meseria pe care mi-am ales-o și pe care o respect, însă sunt conștientă ce înseamnă a-ți câștiga pâinea din această meserie, iar asta mă descurajează uneori. Totodată, doresc să îmi continuu studiile în acest domeniu, să urmez masterul. (Anette Marka)

Sacrificiul în meserie

„Când am intrat la facultate nu știam, în mod evident, mai nimic din ceea ce urma să se întâmple aici în următorii trei ani. Nu știam cu ce se mănâncă actoria, ce înseamnă, ce îți poate oferi și ce îți poate lua. Auzisem vag niște povești în care nu mă încredeam neapărat. Cert e că aici m-am format nu numai ca actor, cât m-am format ca om. Am învățat ce înseamnă a fi acolo pentru celălalt, nu pentru tine, ce înseamnă sacrificiul în meserie, ce înseamnă să dai tot fără să aștepți ceva la schimb și, cel mai important, am realizat faptul că fiecare lucrușor pe care îl faci în viața asta îl faci căutându-te pe tine. Pe viitor asta plănuiesc, să continuu această căutare". (Miruna Lazăr).

Pofta de a juca și de a împărtăși

„Începutul înseamnă necunoscut, aşa zisul sfârşit înseamnă necunoscut. Asta este provocarea supremă cu care am intrat în facultate şi cu asta ies. La început aveam curiozitatea de a investiga nebuloasele actoriceşti dar aveam tendinţa de a premedita lucrurile şi a încerca să le controlez, pentru că mi-era frică. Acum la final frica a lăsat loc poftei de a juca şi bucuriei de a împărtăşi”. (Diana Ioana Licu)

Facultatea ca o călătorie cu barca pe o mare neliniștită

„Dom’le, am intrat în facultate cu frica pe care o ai când te urci de pe mal într-o barcă ce tremură și stai cu un picior pe mal și cu celălalt în barca plină de frânghii și undițe. Cu frică priveam marea care se pierdea în cer și cu frică mi-am făcut curaj să mă desprind de mal și să încep să vâslesc printre valurile spumoase ale călătoriei care abia începea. Călătorie pe care toți colegii mei o purtau pe buze. A fost furtună, ne-am bucurat de fiecare răsărit, au trecut păsări călătoare peste noi, a înghețat marea, am găsit sticluțe cu mesaje strecurate timid în ele și am pescuit zi și noapte până am zărit în orizont celălalt mal. Acum, cu tot cu frică atingem țărmul ăsta necunoscut și cred că abia asteptăm să vedem ce ne pregăteşte continentul ăsta pe care, Doamne ajută, o să ne plimbăm împreună!”. (Delia Tărcăoanu)

Nu este de ajuns să fii un copil zvăpăiat și liber

„Atunci când am aflat că am fost admisă, m-a cuprins o fericire inexplicabilă, aveam încredere în mine, poftă de viață, mă simțeam puternică… dar pe parcurs mi-am dat seama că nu este de ajuns să fii un copil liber și zvăpăiat care face lucrurile așa cum le simte. Încă lucrez la asta. Chiar și așa, pe prag de terminare, cred că această muncă cu mine însămi, nu s-a terminat și nici nu se va termina vreodată”. (Flavia Perșa)

De la corporatist la artist

„Am început această facultate la 30 de ani. Povestea clasică a corporatistului care are un job comod și bine plătit care vrea să facă altceva. Am vrut să mă îndrept spre teatru, pentru a spune lucrurile care merită spuse. Acum, la terminarea facultății, cred toate aceste lucruri care erau intuiții străvezii au căpătat un soi de limpezire (care nu e una finală, bineînțeles), care mi-a fost oferită de teatru, colegi și profesori. Dacă înainte de a începe această facultate lucrurile pentru mine arătau bine pe foaie și înăuntrul meu era un orizont închis. Acum, deși pe foaie lucrurile arată prost (în această profesie, matematic vorbind, lucrurile sunt incerte) sunt ceva mai împăcat. La drum!" (Răzvan Târnovan)

Conexiunea care transcende concretul

„Când am intrat la facultate mi-a fost teamă în primul rând de faptul că vârsta ar putea fi un impediment, că nu o să mă pot ridica din anumite puncte de vedere la nivelul colegilor mei mai tineri cu aproape opt ani. Decizia de a da la Cluj, deși sunt din București, a venit luând în considerare disciplina, programa și faptul că îmi doream în primul rând să descopăr, nu să mă expun. În plus Commedia dell'Arte, îmi doream să trec prin teatrul de masca, iar aici se lucrează foarte serios pe asta. Ies din facultate cu mult mai multă încredere, autocunoaștere, cu acceptarea a ceea ce sunt și curiozitatea de a descoperi mai departe. Fac teatru pentru această conexiune care transcende concretul și care mă duce mai departe de ceea ce știu că sunt”. (Corina Ciontu)

Despre frică

„Înainte să intru pentru trei ani ca ucenic la mănăstire îmi era extrem de frică. Acum, ajunsă la finalul celor trei ani, am înțeles că nu trebuie să-mi fie frică să arăt că îmi este frică”. (Ioana Cojocărescu)

Unul dintre profesori, despre generația pe care a format-o

„Promoția 2019 este cea mai valoroasă generație de viitori artiști formați de mine împreună cu Sinkó Ferenc și colegii noștri. Ca formatori de actori, am crescut cu fiecare generație. Așa se face că absolvenții de astăzi beneficiază de ceea ce ne-au învățat generațiile anterioare. Creștem prin ei și ei prin noi. Sunt 13 rebeli, în termenii lui Peter Brook, și cred că viitorii lor colaboratori vor recunoaște în ei existența următoarelor calități fundamentale: capacitatea de Articulare (au deprins ştiinţa meseriei), Intenţie (nu se arată pe sine prin arta lor, ci spre o problemă, o idee, ei devenind invizibili în cadrul procesului), Atenţie (ştiu să asculte, să nu forţeze lucrurile într-o direcţie preconcepută, știu să primească), Magnetism (dau privitorilor ceea ce aşteaptă de la artă: empatie, ritual, sentimentul participării, spectacol, educaţie şi magie), Atitudine (jocul dinamic între două atitudini: a da şi a primi, a fi concav şi convex). Le mulțumesc acestor, în curând, colegi, pentru că cred că artistul are o misiune printre și pentru oameni”, a mărturisit Filip Odangiu.