monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Norica Nicolai îl trage de urechi pe Tișe privind Aeroportul: „Șicanele juridice creează o suspiciune că există niște interese ascunse!”

Aflată în vizită la Cluj-Napoca, europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a pus piciorul în prag în privința conflictului mocnit de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.

Președintele ALDE Cluj, Steluța Cătăniciu și senatorul ALDE Marius Nicoară au purtat la rândul lor o discuție cu reprezentanții Sindicatului Aeroportului, împărțind aceeași părere cu cea a Noricăi Nicolai: se încearcă distrugerea sistematică a Aeroportului?

„Vom pierde fondurile pentru conectarea intermodală! Consiliul Județean Cluj nu face nimic, nu vom mai putea face check-in la bagajele de cală! Fac un apel la președintele CJ Cluj (n.red. Alin Tișe), nu este vorba de orgolii politice, ci de viitorul Aeroportului Cluj. Să ne spună dacă are vreun deal (n.red. înțelegere) să vândă Aeroportul! De ce Dumnezeu România nu este capabilă să absoarbă fonduri? Nu vrea? Este dominată de prostie? Această prostie, combinată cu ticăloșia conturează o explicație!”, a declarat europarlamentarul ALDE.


La rândul său, președintele ALDE Cluj a afirmat că nu înțelege de ce prefectul Ioan Aurel Cherecheș nu atacă în contencios administrativ hotărârea numirea în Consiliul de Administrație (CA) al Aeroportului a celor trei membri, Diana Rădulescu, Valentin Grigoriu și Daniel Persu. Steluța Cătăniciu susține că este „un blat” la nivel local între PSD, PNL și UDMR pentru „distrugerea” Aeroportului. Mai în glumă, mai în serios, Norica Nicolai a spus că „la Cluj există o bună tradiție de dosare de tip blaturi – valiza”. „E adevărat, a fost blat cu Bucureștiul, a venit și Becali”, a replicat europarlamentarul ALDE.

Cred că există un blat între PSD, PNL și UDMR privind blocajul acestui aeroport, toată lumea știe că prefectul este susținut de PSD. Prefectul, de două luni de zile, nu atacă în contencios administrativ o hotărâre nelegală, este inexplicabil! Un om echilibrat cum a fost reprezentantul UDMR din CA a fost forțat să-și dea demisia, iar acum legea este făcută de cei trei, doi de la București. [...] Cred că am fost prima persoană care a ridicat public această problemă gravă și care l-a întrebat pe Alin Tișe dacă are de gând să înstrăineze Aeroportul”, a punctat Steluța Cătăniciu.


Nicoară spune că este posibil ca „șpăgile să se fi împărțit deja”

Cătăniciu l-a îndemnat pe senatorul ALDE Marius Nicoară să compare situația Aeroportului din 2008, când a plecat de la cârma Consiliului Județean Cluj, cu situația haotică de acum.

„În 2008, când am plecat (n.red. de la CJ Cluj), am lăsat toate proiectele pornite, inclusiv pentru intermodal, legătura cu CFR, prelungirea pistei, terminalul cargo. Nu s-a mai întâmplat absolut nimic de atunci, era pregătit și proiectul pentru cei 3.600 metri ai pistei, din nefericire, mai grav, există multe lucruri juridic incorecte făcute de CJ Cluj, pe care nu știu de ce nu le atacă prefectul. Sunt abuzuri, ilegalități care vizează Aeroportul în activitatea Consiliului Județean Cluj. Aeroportul este cea mai importantă instituție geostrategică din zonă, o dezvoltare bună ar duce ca românii din Transilvania să nu mai plece la Budapesta la aeroport. Ar fi făcut și ca mărfurile să se miște coerent, am vaga impresie că se încearcă vânzarea Aeroportului. Nedezvoltat, ar putea fi vândut mult mai ieftin, unii șoptesc că șpăgile s-ar fi dat deja, nu știu”, a declarat Nicoară.


Senatorul ALDE susține că nu este cazul să se vorbească despre o posibilă înlocuire a lui David Ciceo din postul de director general al Aeroportului. „Dânsul este cunoscut în breaslă, atunci când va veni unul mai bun sau măcar de același calibru, se va putea vorbi despre o schimbare, dar atâta timp cât nu se poate, nu este cazul”, a afirmat Nicoară.

Nicolai avertizează că Aeroportul va deveni de interes național

Europarlamentarul ALDE îl avertizează pe Tișe că dacă nu va da drumul dezvoltării Aeroportului, va cere personal o analiză amănunțită, iar Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj se va desprinde de sub administrația Consiliului Județean Cluj și va deveni aeroport de interes național.


„În mod voit nu s-a continuat dezvoltarea Aeroportului, principalul hub de conectare al Transilvaniei, nu doar cu Europa Centrală, ci și cu partea estică, unde România nu este conectată. În materie de marfă este crucial să ai un aeroport de capacitate mare, este o componentă strategică a țării. Nu ne permitem să privatizăm acest aeroport! Îmi amintesc că Alin Tișe era supărat că a văzut un avion NATO pe pistă și a reclamat acest lucru. Toate șicanele juridice creează o suspiciune legitimă că există niște interese ascunse. Eu personal voi cere să se facă o analiză, dacă CJ Cluj nu este capabil să gestioneze Aeroportul, să-l dezvolte, să aducă profit, atunci să clarificăm lucrurile și să-l facem aeroport de interes național!”, a precizat Norica Nicolai.

CITEȘTE ȘI: Conferință extraordinară la Aeroportul Cluj. David Ciceo: „Din 700.000 de clujeni, s-au găsit doi bucureșteni să ne blocheze dezvoltarea!”


CITEȘTE ȘI: Reprezentanții ALDE, la Cluj-Napoca: „S-a vorbit prea puțin despre UE în această campanie, riscăm să eșuăm în balcanism!”

CITEȘTE ȘI: Europarlamentarul Nicolai, replică savuroasă la Cluj-Napoca: „Cred că avem în continuare Partidul Democrat la Cluj, reprezentat de Boc!”