monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Una dintre fetițele spălate pe cap cu o soluție chimică este în comă

Noapte de coșmar pentru o familie din localitatea Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud. Una dintre fetițe este în comă, soluția chimică toxică afectându-i creierul.

Trei fetiţe din localitatea bistriţeană Coşbuc, cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani, au ajuns în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică la Cluj-Napoca, după ce au fost spălate pe cap cu o soluţie chimică şi ulterior li s-a făcut rău, potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bistriţa-Năsăud, Muzsi Annabella.

Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 1:00 noaptea, iar în acesta se anunţa că două fetiţe, cărora li s-ar fi făcut rău după o baie, au nevoie de asistenţă medicală. Ambulanţa sosită la faţa locului a constatat că era vorba, de fapt, despre trei fetiţe, de 6, 8 şi 11 ani, care au fost spălate pe cap cu o soluţie chimică neprecizată. Viaţa fetiţei de 8 ani depinde acum de medicii clujeni, aceasta intrând în comă.


S-a luat decizia de suplimentare a forţelor de intervenţie, astfel că la Coşbuc au mai ajuns două echipaje ale SAJ şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD. După măsurile de stabilizare întreprinse la faţa locului, cele trei fetiţe au fost transportate la UPU Pediatrie Cluj-Napoca.

Soluție anti-căpușe împotriva păduchilor

Conform declarațiilor mamei, femeii i-a fost teamă că cele trei fetițe au luat păduchi de la şcoală şi s-a gândit că o soluţie împotriva căpuşelor la animale ar rezolva problema. „Am folosit nişte soluţie, am făcut-o cu apă, am crezut că nu o fac prea tare, ele se tot scărpinau pe cap. Cea care e mai rău, imediat a venit şi mi-a spus că o doare în piept, că îi este rău. Mi-am dat seama că nu e bine, am spălat-o, după aceea am trezit-o şi pe cea mică”, a declarat mama, potrivit observatortv.ro.


Astfel, după ce fetițele au început să se simtă din ce în ce mai rău, mama a apelat la 112, însă salvatorii nu au putut ajunge până la casa familiei din cauza drumului impracticabil. Părinții au fost nevoiți să-și care fetițele în brațe preț de circa 3 km, până în sat.

„Cu manifestări respiratorii şi cu manifestări neurologice, pratic e un copil în comă care este ajutat de aparate să respire. În acelaşi timp, se administrează tratamentul care este antidotul acestei intoxicaţii”, a declarat medicul primar pediatru Daniela Drăghici.


„În primul rând răspundem prin tulburări ale sistemului nervos şi tulburări digestive şi respiratorii, iritaţii respiratorie severă, senzaţie de vomă, cefalee, până la stări comatoase şi de leşin. În cazul oamenilor, cu atât mai mult, aceste substanţe au valoare de otravă”, a precizat medicul veterinar Daniel Lescai, explicând efectele soluției utilizate de mamă, care chiar și la animale este folosită doar la recomandarea medicului veterinar și doar diluată.