monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Încă un protest al angajaților Aeroportului Cluj. “Domnule Prefect, aplicați legea!”

Zeci de angajaţi ai Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" au ieșit, din nou, în stradă pentru a-i cere prefectului să atace o hotărâre a Consiliului Județean.

Sindicaliștii de la Aeroport cer sprijinul prefectului judeţului Cluj în declanşarea unei acţiuni care să ducă la anularea deciziei de numire a trei membri în Consiliului de Administraţie al aeroportului, care, consideră manifestanţii, nu sunt specialişti şi au fost numiţi pe alte criterii decât cele cerute de lege.

Protestatarii au avut pancarte cu următoarele mesaje: “Atacați HCJ 33/2019”, “Domnule Prefect, aplicați legea”, „Aeroportul merită mai mult”, „Susțineți valorile și viziunea aeroportului”, „Împreună dezvoltăm aeroportul”.


Anagajații Aeroportului protestează de aproape două săptămâni, aceștia pichetând atât Prefectura Cluj, cât și Primăria.

"Noi i-am comunicat domnului prefect printr-o sesizare motivele de nelegalitate şi am solicitat atacarea acestei hotărâri în contencios administrativ. Am făcut demersurile în martie, nu s-a întâmplat nimic. (...) Suntem singura instituţie din subordinea CJ care nu avem adoptat încă bugetul şi toate aceste piedici ne-au fost puse de către noii membri ai Consiliului de Administraţie, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea 109 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor şi nu sunt specialişti. Pur şi simplu nu doresc dezvoltarea noastră”, spunea, la protestul precedent, Ana-Maria Creţu, reprezentantului Sindicatului Independent din cadrul aeroportului clujean


Unul dintre neajunsurile faptului că bugetul nu a fost adoptat este şi acela că proiectul construirii unei căi de rulare paralelă cu pista stagnează, ceea ce poate duce atât la o întârziere în planurile de zbor, cât şi la o dezvoltare mai lentă a aeroportului, respectiv pierderea unor oportunităţi.

Directorul Aeroportului Internaţional "Avram Iancu", David Ciceo, declara recent, într-o conferinţă de presă, că, din cauza unor membri numiţi nelegal în Consiliul de Administraţie (CA), dezvoltarea aeroportului este blocată.


Membri ai Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" au reclamat, zilele trecute, faptul că şedinţa lor a fost suspendată şi că au intervenit forţele de ordine ca urmare a unei acţiuni a sindicaliştilor, lucru infirmat de conducerea sindicatului.