monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Re-descoperă Clujul! Tur istoric dedicat sașilor, ghidat de un împătimit al istoriei

Clujenii pasionați de istorie și cultură vor avea ocazia să cunoască o parte din secretele seculare ale Clujului cu prilejul unei experiențe inedite.

Astfel, Asociația Vechiul Cluj începe cea de-a patra serie de tururi ghidate gratuite „Re-descoperim Clujul”. Sub îndrumarea lui Cosmin C. Rusu, doctor în istorie și cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai, curioșii pot parcurge orașul „din perspectiva comunităților clujene”. Primul tur este dedicat comunității sașilor – „Primi hospites regni”.

Punctul de întâlnire pentru acest tur este parcarea din Piața Unirii, pe latura nordică a Bisericii Sf. Mihail, sâmbătă, 1 iunie, la ora 11:00. Cei interesați vor cunoaște detalii despre comunitatea sașilor, care a lăsat moștenire în inima Transilvaniei, printre multe alte comori, una dintre cele mai impozante monumente istorice ale orașului – Biserica Sf. Mihail.


„Onorabili amici, reîncepem treaba cultural-turistică! În organizarea prietenilor noștri de la Asociația Vechiul Cluj și cu sprijinul financiar al Primăriei Cluj, vom organiza un nou ciclu al tururilor marca #ReDescoperimClujul. Tururile din acest an vor avea ca subiect COMUNITĂȚILE... COMUNITĂȚII Clujului. Dacă sunteți interesați și timpul vă permite, vă așteptăm cu drag la prima preumblare cultural-turistică, sâmbătă, 1 iunie, începând cu ora 11:00 (punct de întâlnire: latura de nord a Bisericii Parohiale Sf. Mihail). Prima comunitate despre care vom povesti este cea a sașilor”, este invitația lui Cosmin C. Rusu.