monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc a primit vizita studenților străini: „Avem cea mai proeuropeană generație de tineri!”

Zeci de elevi dintr-un proiect european Erasmus+ au efectuat, marți, o vizită la Primăria municipiului Cluj-Napoca.

Edilul le-a prezentat elevilor profilul strategic și avantajele competitive ale Clujului, precum și factorii cheie de dezvoltare pe care mizează comunitatea: inovarea, creativitatea și educația tinerilor – „cea mai valoroasă resursă a orașului”, după cum mărturisește Boc.

„Am avut plăcerea de a primi vizita unor elevi și profesori din Anglia, Turcia, Grecia, Polonia, alături de tineri din România, implicați într-un proiect Erasmus+ realizat în parteneriat cu Colegiul Tehnic Napoca. Proiectul urmărește implicarea elevilor în activități care promovează un stil de viață sănătos, crearea de instrumente necesare dezvoltării și exersării competențelor sociale, asumarea responsabilităților pentru finalizarea sarcinilor și găsirea de soluții creative – toate acestea fiind aptitudini esențiale pentru ceea ce înseamnă locurile de muncă ale viitorului”, a declarat Emil Boc.


Discuția a inclus și principalele politici pe care le practică municipalitatea clujeană în vederea unei dezvoltări durabile a orașului și a creșterii calității vieții pentru locuitorii Clujului. Municipalitatea dezvăluie că 20% din taxele clujenilor sunt reinvestite în educație – „cea mai sigură investiție pentru viitorul fiecăruia dintre noi”, susține primarul.

„Subliniez din nou că avem cea mai proeuropeană generație de tineri din istoria Uniunii Europene. În consecință, este obligatoriu să alocăm mai mulți bani pentru proiecte precum cele derulate prin Erasmus+, program al cărui buget va fi triplu odată cu intrarea în vigoare a noului exercițiu bugetar al Uniunii Europene”, este de părere Emil Boc.