monitorulcj.ro Menu
Actualitate

USR îi cere explicații lui Andronescu după vizita controversată a lui Dăncilă la Cluj-Napoca

Senatorul USR Mihai Goțiu a depus, în această săptămână, o interpelare oficială în care îi solicită Ecaterinei Andronescu inițierea unei anchete a Corpului de control al Ministerului Educației Naționale (MEN) la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF), din Cluj-Napoca.

Interpelarea oficială are legătură cu scandalul din timpul campaniei electorale, când studenților universității le-a fost interzis să intre în clădire pentru a nu deranja „un eveniment PSD”, susține Goțiu, la care erau prezenți premierul Viorica Dăncilă, alături de parlamentari și lideri locali ai partidului.

Sosit la Cluj-Napoca la începutul lunii mai, prim-ministrul României a fost așteptat nu tocmai cu brațele deschise de zecile de clujeni care, printre scandările anti-Guvern, i-au cerut demisia Vioricăi Dăncilă. Aceasta afirmase ulterior, într-o declaraţie de presă susţinută la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu”, că „violenţa și jignirile apar în lipsă de argumente”.


„Vă solicit să stabiliți cine a fost organizatorul evenimentului (Guvernul, organizația locală a PSD, UMF?), cine a permis și/sau a aprobat subordonarea spațiului universitar unui partid politic, care au fost considerentele academice pentru a accepta organizarea unui asemenea eveniment în spațiul universitar și cine a luat decizia de restricționare a accesului în instituție, inclusiv pentru proprii studenți, și să-mi comunicați concluziile raportului și măsurile luate”, se arată în interpelare, potrivit lui Mihai Goțiu, membru al Comisiei pentru Învățământ, cercetare, tineret și sport din Senat.

În cuprinsul interpelării, senatorul clujean detaliază incidentul. „În data de 9 Mai 2019, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, d-na prim-ministru Viorica Dăncilă s-a deplasat la Cluj-Napoca, unde, împreună cu un grup de parlamentari și lideri ai organizației locale a PSD, a vizitat, printre altele, și Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) «Iuliu Hațieganu» din localitate, instituție aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale.


În timpul desfășurării evenimentului politico-electoral, clădirea UMF a fost înconjurată de jandarmi și accesul restricționat, fiind permisă intrarea exclusiv pentru participanții la acțiune. Astfel, am fost martor la momentul în care jandarmii le-au interzis mai multor studenți ai UMF să intre în instituție, la bibliotecă și la alte activități specifice.

Dincolo de ridicolul situației, în care membrii delegației PSD conduse de doamna prim-ministru au folosit căi de acces și de ieșire dosnice, prin parcările de la subsol ori prin capela Bisericii de la Institutul Oncologic, pentru a intra în instituții publice din Cluj-Napoca, rămâne întrebarea: este normal ca, pentru o vizită «de lucru», cum se pretindea a fi cea a delegației PSD (în realitate un eveniment clar electoral), să fie întreruptă activitatea didactică și de cercetare într-un spațiu academic și o instituție publică de învățământ? Mai mult, consider că interzicerea accesului studenților în propria Universitate reprezintă o gravă încălcare a drepturilor acestora, precum și o violare a principiilor pe care se bazează însăși existența spațiului universitar. Când l-am întrebat pe șeful dispozitivului Jandarmeriei cine a luat o asemenea decizie, răspunsul a fost «întrebați-l pe organizator, el ne-a solicitat asta», precizează Mihai Goțiu.


Senatorul USR i-a mai cerut ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să spună dacă apreciază că e normal ca astfel de evenimente să aibă loc într-un spațiu universitar în timpul unei campanii electorale și să arate care ar fi baza legală care permite restricționarea dreptului studenților unei universități de a participa la activitățile specifice lor, în spațiul academic.