monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ploaia i-a alungat pe cinefili din Piaţa Unirii. Deschiderea TIFF, mutată în sălile de cinema

Proiecția în premieră absolută “Parking”, cel mai recent film în regia lui Tudor Giurgiu, a deschis, vineri seară, ediția cu numărul 18 a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Deși au sperat până în ultimul moment că previziunile meteo optimiste se vor adeveri, iar vremea se va stabiliza, organizatorii și publicul s-au retras în sălile de cinema. Ploaia care părea să strice planurile tuturor celor prezenți la deschiderea oficială a TIFF s-a transformat, la finalul serii, într-o ploaie de aplauze.

După scurta prezentare, directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, le-a mulțumit tuturor curajoșilor care au înfruntat capriciile vremii și a dedicat un moment în memoria regretatului cineast Tudor Caranfil, marele critic și istoric de film dispărut dintre noi în luna martie a acestui an.


Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a explicat că meteorologii i-au dat asigurări că ploaia se va opri.

ŢBine aţi venit la deschiderea improvizată şi neploioasă a festivalului. Îmi pare rău că nu am reuşit să rămânem în aer liber, până la ora 20.45 am primit asigurări de la Centrul Meteo că lucrurile vor funcţiona şi că ploaia va mai dura 5 minute, doar că cele 5 minute se tot prelungeau. În momentul când colegii mei au aflat că vine un front de la Apahida, «blame it on Apahida», ne-am lămurit că e momentul să plecăm atunci şi ne-am împărţit în câteva săli", a spus Giurgiu la Cinematograful Florin Piersic.


Seara s-a încheiat cu întâlnirea dintre publicul vizibil impresionat de proiecția și echipa filmului Parking. Mihai Smarandache, protagonistul poveștii de dragoste filmate aproape în totalitate în Spania, scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului “Apropierea”, care a inspirat scenariul filmului, și compozitorul Julio de la Rosa i s-au alăturat regizorului și au mulțumit cinefililor prezenți în sălile de cinema pentru primirea călduroasă de la Cluj. Parking va intra în programul cinematografelor din întreaga țara din 14 iunie, distribuit de Transilvania Film.

Urmează două zile foarte pline la TIFF! Sâmbătă, pe 1 iunie, împrejurimile spectaculoase ale Castelului Bánffy din Bonțida vor deveni pe rând: un paradis al copiilor pe timp de zi, gazda proiecției-maraton CoinCoin & The Extra-Humans – de la ora 21:30, și ring de dans pentru toți petrecăreții care vor alege să danseze la Full Moon Party.


Weekend-ul are ca moment culminant evenimentul în care actorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale. Superstarul american va participa și la proiecția de gală a filmului Față în Față/ (Face/OFF) în care interpretează rolul principal. Evenimentul este programat sâmbătă, ora 21:00, în Piața Unirii Open Air. O șansă pentru cinefili de a fi alături de Nicolas Cage și a afla direct de la el detalii despre cariera sa de peste patru decenii se va materializa în masterclass-ul pe care acesta îl susține duminică, 2 iunie, la ora 12:00, la Hotel Platinia. Accesul la eveniment va fi liber, în limita locurilor disponibile. În aceeași zi, fanii îl vor putea admira pe Nicolas Cage și în horror-ul Mandy, proiectat de la ora 21:30, la Castelul Banffy din Bonțida.

Chiar dacă prognozele meteo sunt optimiste, organizatorii recomandă publicului să urmărească cu atenție eventualele modificări din programul proiecțiilor și evenimentelor, în mod special ale celor din aer liber, care ar putea fi influențate de starea vremii.