monitorulcj.ro Menu
Actualitate

REPORTAJ Așa am trăit vizita Papei Francisc: lacrimi de bucurie și emoție la Șumuleu-Ciuc

Așteptat cu sufletul la gură de suflarea creștină, Papa Francisc a scris istorie în Transilvania. Crescut într-un cartier modest din Buenos Aires, Suveranul Pontif ajuns la 82 de ani a devenit primul papă care pășește pe meleaguri ardelene, iar Monitorul de Cluj a fost prezent la acest eveniment unic.

Zorii zilei abia se ivesc printre norii fumurii adunați peste Munții Harghitei, dar mii de oameni iau deja calea dealului de la Șumuleu Ciuc. De veacuri întregi, an de an, credincioșii bat drumul de Rusalii până la cel mai important loc de pelerinaj din Europa Centrală și de Est. Acum, cu doar o săptămână înainte de Rusalii – potrivit calendarului romano-catolic –, în filele de istorie ale dealului de la Șumuleu se scrie un capitol memorabil, care va dăinui în timp: prima vizită a Papei în Transilvania!

Unii cu umbrele sau pelerine care nu mai rezistă ploii încăpățânate, alții cu cizme de cauciuc cu care pășesc cu dârzenie prin băltoace, oamenii urcă în șiroaie pe toate părțile dealului pentru o întâlnire istorică cu Suveranul Pontif. Drumul greu, noroios încetinește pasul pelerinilor; tinerii urcă voioși, bătrânii agale, mulți dintre ei energizați de clipele unice pe care le trăiesc sau împinși de la spate de cei tineri, care oferă o mână de ajutor celor trecuți prin viață. Nimeni nu se îmbulzește, deși vremea morocănoasă și ceața densă le joacă feste tuturor.


Peste o sută de mii de oameni cu sufletul la gură

Odată ajuns în vârf, o priveliște care îți taie răsuflarea te așteaptă la Șumuleu, cu zeci de mii de oameni adunați într-un singur loc, parte a unui peisaj mirific. În pofida numărului impresionant de pelerini, de la mic la mare, o tăcere solemnă se așterne pe deal. Imnul papal întrerupe tăcerea, iar apariția Daciei metamorfozate în papamobil înseninează fețele celor obosiți și bătuți de ploaie. Unii cu mâinile împerecheate în rugăciune, cei mai mulți cu lacrimi de emoție și bucurie în ochi, îl aplaudă și îl întâmpină cu urale pe Suveranul Pontif care, la rândul său, le zâmbește miilor de oameni cărora le-a adus o rază de speranță.

Adunați de peste mări și țări, din Australia și Canada până în Africa și toate colțurile Europei, pelerinii au asistat la o liturghie istorică oficiată în mai multe limbi, uitând de ploaia care și-a făcut de cap la Ciuc. Unii cu steaguri și pancarte în aer, alții cu cărți de rugăciune în mână, toți au ascultat cu emoție mesajul de pace și armonie al Papei Francisc. Înzestrat cu un cadou special, un „dar verde”, însumând 122 de hectare de pădure din zona Ciucului, unde au fost plantate aproape 650 de mii de puieţi în cinstea sa, Suveranul Pontif i-a emoționat la rândul său pe credincioșii catolici cu un dar inedit.


Normalitate și civilizație pe dealul Șumuleului

Scoasă pentru prima oară de la Al Doilea Război Mondial încoace, statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria din bazilica franciscană a fost înzestrată cu un trandafir de aur de către Papa Francisc. Obosit de la drumul istovitor și programul încărcat, Suveranul Pontif a avut puterea să le zâmbească senin pelerinilor și la plecare, întipărind în memoria celor prezenți clipe unice, istorice. Ca o coincidență impresionantă, odată cu apropierea spre finalul Sfintei Liturgii, norii au început să se risipească, iar soarele s-a ivit în toată splendoarea ei pe cer, încălzind sufletele oamenilor. După ce s-a întâlnit cu peste 120 de persoane cu dizabilități și a servit prânzul la Ciuc, Papa Francisc a luat calea Iașiului și Blajului, completând vizita-maraton din România.

În urma Papei au rămas imagini prețioase și inedite. Jandarmii cu zâmbetul pe buze, îndrumând cu blândețe pelerinii nelămuriți. Medicii care au îngrijit cu pasiune copilașii bolnavi, chinuiți de frigul care a pătruns până la oscioarele lor fragile. Înalții prelați, forțele de ordine – „oamenii la costum” –, simplii pelerini împărțind cu toții, în mod egal, „patima” noroiului. Ore presărate cu civilizație, speranță, bucurie și emoție. Ore în care nici măcar Viorica Dăncilă nu a fost întâmpinată cu huiduieli și indignare. Toată lumea a fost primită cu brațele deschise la Șumuleu-Ciuc – „Să mergem împreună!”.