monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Şcoala, drepţi!

150 de viitori agenţi de poliţie au început ieri dimineaţă un nou an şcolar.

La deschiderea festivă de la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca au fost prezenţi viceprimarul Laszlo Attila şi subprefectul Vasile Cozma. În cuvântul de deschidere, directorul instituţiei, comisarul şef Laurenţiu Stoica, a precizat că există logistica necesară pentru a se crea o nouă generaţie de agenţi de poliţie.

„Ziua de 19 septembrie 2011 a intrat în istoria Şcolii de Agenţi de Poliţie «Septimiu Mureşan» Cluj-Napoca ca având o dublă semnificaţie: dezvelirea plăcuţei de «Şcoală Europeană», moment care imortalizează astfel obţinerea acestui certificat în luna mai a acestui an şi debutul unui nou an şcolar, primul pentru promoţia 2011-2013”, a spus Laurenţiu Stoica.

Şcoala de agenţi de poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca este prima instituţie de învăţământ a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) care a dobândit certificatul de „Şcoală Europeană”. Titlul a fost acordat de Ministerul Educaţiei iar certificatul obţinut este valabil pentru o perioadă de trei ani.

După cursul festiv de dimineaţă, unde elevilor le-a fost prezentată echipa profesorală şi cadrele auxiliare care contribuie la buna desfăşurara a tuturor activităţilor în instituţie, a urmat dezvelirea plăcuţei de “Şcoală Europeană”. La festivitate au mai participat şi adjunctul şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române, comisar şef de poliţie Alexandru Tanco. Ziua s-a încheiat cu prima oră de dirigenţie.    D.B.M.