monitorulcj.ro Menu
Actualitate

APTĂ DE MUNCĂ, o clujeancă preferă să CERȘEASCĂ în alte localități din țară

Cunoscut ca „raiul cerșetorilor”, Bistrița este mană cerească pentru cei care apelează la mila trecătorilor. Printre aceștia s-a numărat recent și o femeie din Cluj.

Astfel, clujeanca a mers la Bistrița cu scopul să cerșească, deși era complet capabilă să pună osul la muncă. Aceasta a fost prinsă de polițiștii locali din Bistrița în incinta unei piețe din localitate în timp ce apela nestingherită la mila trecătorilor, deși este aptă de muncă.

„Numita C. L., domiciliată în localitatea Recea Cristur, judeţul Cluj, a fost depistată apelând la mila publicului, în incinta pieței, deși e o persoană aptă de muncă. Pentru faptele comise în mod repetat, i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 100 lei şi îndepărtată din zonă”, anunță polițiștii bistrițeni, care au condus-o pe femeie, alături de alte trei cerșetoare, la sediul Poliției Locale.


„De menţionat faptul că trei dintre persoanele depistate erau însoţite şi de copii minori. A fost solicitată prezenţa funcţionarului responsabil pentru problemele rromilor din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, care a consiliat şi evaluat individual fiecare caz”, se mai arată în raportul Poliției Locale Bistrița.