monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Acuzații grave formulate de CJ Cluj, respinse de Aeroport: „Mincinos, penibil, halucinant!”

Războiul dintre Consiliul Județean Cluj și Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj (AIAIC) atinge un alt nivel.

În timp ce reprezentanții Aeroportului se plâng că trei membri ai Consiliului de Administrație blochează dezvoltarea, forul județean remite comunicate de presă la foc continuu, lansând acuzații dure la adresa AIAIC.

„Acțiunile publice întreprinse de conducerea executivă a Aeroportului sunt de natură a afecta independența justiției”, se arată într-un comunicat remis, marți, de CJ Cluj, care acuză Aeroportul de „presiuni publice și instituționale care depășesc sfera legalității”. Conducerea executivă a Consiliului Județean susține că, de cealaltă parte a baricadei, informațiile transmise presei și instituțiilor statului sunt „false, reinterpretate și scoase din context”. Mai mult decât atât, conducerea AIAIC este acuzată de „linșaj mediatic”, sesizând Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), respectiv Inspecția Judiciară.


Tot în cursul zilei de marți, conducerea Aeroportului a susținut o conferință de presă extraordinară în cadrul căreia a dezvăluit riscurile la care se expune instituția odată cu întârzierea aprobării bugetului de cheltuieli și venituri. În replică, CJ Cluj a remis, miercuri dimineață, un nou comunicat de presă, prin care lansează o acuzație deosebit de gravă, trimițând din nou săgeți și către presa clujeană.

„CJ Cluj a stabilit construirea unei piste noi de 3.500 m, din care 2.190 – Etapa 1 s-a construit deja, cu o capacitate portantă stabilită în proiect de 114 PCN – capacitatea necesară pentru a ateriza avioane mari pentru zboruri transcontinentale. Pentru asta s-a și plătit suma uriașă de cca. 50 milioane de euro! Însă pista construită și gestionată de Aeroport are (conform unei expertize) doar capacitatea portantă de 66 PCN! [...] Aeroportul Cluj a plătit din buzunarul clujenilor o pistă de 114 PCN și, de fapt, s-a construit o pistă de 66 PCN, fraudând-se astfel masiv bugetul public”, se arată în comunicatul forului județean, care susține că vorbim despre „cea mai mare fraudă a județului”, alimentând conflictul prin aluzii la faptul că Aeroportul scoate bani din buzunar pentru articole lăudative.


Contactat telefonic pentru a-și expune punctul de vedere, David Ciceo, directorul general al Aeroportului s-a arătat surprins de noile acuzații venite din partea Consiliului Județean. Acesta a respins categoric atacurile, promițând că AIAIC va veni cu o replică pe măsură și cu date concrete.

„Este un comunicat mincinos, nereal! Vom transmite și noi un comunicat și o să anexăm expertiza la pistă care arată că sunt îndeplinite toate condițiile. Este penibil ce spune Consiliul Județean, nici vorbă să încercăm să punem presiune sau să influențăm justiția. Spuneți-mi și mie, cum poate fi presiune pe justiție când trei membri ai Consiliului de Administrație refuză să achiziționăm autospeciale de pompieri absolut necesare, cu 98% din fonduri europene? Nici nu merită să comentăm, este absolut halucinant! Nu s-a plătit niciun articol, nu este niciun linșaj mediatic, noi am prezentat tehnic, cu cifre, suntem convinși că și presa, și clujenii au înțeles foarte precis situația”, a punctat David Ciceo, pentru Monitorul de Cluj.


*Vă vom ține la curent cu răspunsul oficial din partea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj*

CITEȘTE ȘI: „Bolnavul” Grigoriu, Perșu, cel cu „probleme personale” și avocata Rădulescu „cu termen stabilit” în instanță blochează Consiliul de Administrație al Aeroportului Cluj


CITEȘTE ȘI: Firma administratorului Aeroportului Internaţional Cluj, doar 2 angajaţi şi datorii de milioane. Aşa arată un „bun administrator”?