monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mera World Music, festivalul de șură al Transilvaniei, la doar 13 km. de Cluj-Napoca

Pentru a patra oară, Festivalul de world music al Transilvaniei transformă Țara Călatei în centrul lumii între 1 şi 4 august.

Ca și în anii precedenți, programul muzical al festivalului invită publicul gourmet la Mera - un sat tradițional din Călata, cu o ofertă muzicală exotică, selectată de pe mai multe continente.

Organizatorii pun la bătaie nu mai mult de 1.000 bilete pe zi.


Programul festivalului începe să fie anunțat cu două luni înainte de eveniment. Astfel, în șura gospodăriei Szarka, vor concerta:

Trei Parale (RO) – compozitorii și interpreții muzicii din filmul Aferim, câștigător al premiului Ursul de Argint de la festivalul de film Berlinale - reconstruind muzica cântată în curțile Munteniei din perioada ocupației otomane


Torgeir Vassvik (NOR) reprezentanți ai comunității sami – și a celei mai vechi tradiții de muzică vocală europeană: Joik – stilul muzical interpretat de Vassvik, este o formă de cânt șamanică ce se aseamănă cu incantațiile indiene din America de Nord. Textul cântului nu este despre o persoană sau un obiect, ci prin cânt, interpretul de fapt evocă o persoană, un loc, sau un animal. Conform legendelor, comunitatea sami ar fi învățat joik de la zânele nordului.

Csík Zenekar (HU), cel mai important nume al world music -ului de origine maghiară


Near East Collective (GR, TR, GB), care aduce melodii din Orientul Apropiat, mai precis din zonele fostului Imperiu Otoman locuite azi de turci și greci. Acest concert este prima abordare a muzicii continentului Asiatic în cadrul Festivalului, și este prima dată de la ocuparea turcească când în zona Călatei va răsuna din nou muzica Imperiului Otoman, live.

Romano Drom (HU) „Drumul Țiganilor” – aduce o muzică cântată pe limba arhaică a țiganilor valahi, cu accente moderne. Orchestra a avut turnee din Cairo până în New York, din Korea de Sud până în Londra, din Beijing până în Oslo, în Orientul Mijlociu și cel Îndepărtat, și în mai toate țările Europei.


Erdőfű Népi Kamarazenekar – o orchestră care va introduce publicul în cele mai selecte taine ale muzicii populare din Bazinul Carpatic, cu contribuția unor lăutari din Transilvania.

De anul trecut, prin contribuția Fonó Budai Zeneház, biserica reformată din centrul satului a devenit locația pentru concerte mai discrete. Una din cele două evenimente din această locație va fi oferită de Kubinyi Júlia și Szokolay Dongó Balázs.


Fölszállott a Páva Show (HU/RO/RS) - un program care se bucură de un imens succes în fiecare an. Câștigătorii concursului de talente în muzica și dansul tradițional vor fi prezenți pe scena din Mera – între ei și cei doi organizatori ai Mera World Music Festival, dansatorii Bethlendi András și Varga Zoltán;

Interpreții locali, lăutarii din Călata sunt cei mai importanți interpreți ai festivalului. De fapt, ei reprezintă acea tradiție solidă de muzică populară din zona Călatei care a făcut posibilă organizarea primului festival de șură din Transilvania. Ceardașul, fecioreasca, învârtita rară sau deasă au devenit elemente indispensabile ale seratelor de dans organizate în cadrul festivalului.

De asemenea, organizatorii reamintesc de jam session-urile intercontinentale, organizate pe lângă șură, care îmbină ritmuri balcanice și sud-americane într-un mod exotic.

Familiile cu copii sunt așteptate și în acest an cu un program special, incluzând case de joacă sau jocuri în șură. Curioșii vor putea viziona filme și participa la discuții tematice, gurmanzii se vor putea delecta cu meniul din curtea gastro, iar cei obosiți sunt așteptați de hamacele din livada cea răcoroasă.

Vineri, în al doilea zi a festivalului iubitorii de virtuozitate sunt așteptați la al doilea Concurs de Primaș. Sâmbătă, Concursul de Feciorească va evoca culegerea de muzică și dans popular de la Turea din 1969, considerată cultică de către dansatorii de muzică populară.

Abonamentele de festival se găsesc încă la preț promoțional, la doar 129 lei.

Satul Mera se află la doar 13 kilometri de Cluj-Napoca, pe teritoriul comunei Baciu. La Mera se poate ajunge cu ușurință cu microbuzele festivalului care vor porni de la Gara Mică, cu autobuzul M34 al CTP, cu trenul, cu mașina sau chiar și cu bicicleta.

Pentru cei care doresc să stea în sat peste noapte, localnicii își deschid porțile și în acest an și oferă atât camere, cât și locuri de campare.

Etichete: festival muzica