monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Când vom putea plăti parcarea prin SMS?

Primăria Cluj-Napoca a demarat procedurile pentru scoaterea la licitaţie a sistemului informatic de gestionare a parcărilor publice prin mesaje text de pe telefonul mobil.

Primăria Cluj-Napoca a demarat prima etapă pentru introducerea posibilităţii plăţii parcării prin SMS.

Astfel, a fost publicat un anunţ de licitaţie privind atribuirea unui contract de achiziţie şi implementare a unui sistem informatic de gestionare a serviciului de plată a parcărilor prin intermediul unui mesaj text (SMS) trimis de pe telefonul mobil. Valoarea estimată a contractului ajunge la 74.672,50 de lei, sursa de finanţare fiind bugetul local. Termenul-limită de depunere a ofertelor este data de 6 octombrie, ora 10, urmând ca acestea să fie deschise de comisia de licitaţie o oră mai târziu.

Vă reamintim că, în luna iunie a acestui an, consilierii locali au aprobat modificarea regulamentului privind administrarea parcărilor publice cu plată orară din oraş în aşa fel încât să fie introdusă posibilitatea de plată prin SMS.

“Clujul are practic cele mai diverse modalităţi de plată a parcării din ţară: card, card reîncărcabil, tichete răzuibile, abonamente autocolante şi tichete eliberate de parcometre”, a arătat primarul Clujului, Sorin Apostu.

Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii prezenţi la şedinţă.

Sistemul de plată a parcării prin SMS le-a fost promis clujenilor încă de acum cinci ani, de fostul primar Emil Boc. Un astfel de sistem a fost implementat şi la Timişoara, însă în schimbul unor comisioane consistente plătite de municipalitate. La începutul acestui an, reprezentanţii serviciului de parcări al municipalităţii precizau că implmentarea sistemului de plată a parcărilor prin SMS s-ar putea face la Cluj-Napoca numai în condiţiile în care comisioanele de utilizare a acestui sistem vor fi reduse.