Actualitate
Opinie: Amintiţi-vă, domnule Ponta...
… de momentele penibile din anii ’90, când şeful dvs „onorific” Ion Iliescu îl fugărea pe regele Mihai pe autostrada Bucureşti-Piteşti şi îl scotea sub escortă din ţară pe motiv că nu a solicitat viză.
Duşman a rămas regele pentru socialiştii din partidul pe care acum îl conduceţi până nu demult. Nu reţin exact momentul – poate a trecut pe lângă mine această informaţie – în care regele a devenit pentru PSD „Majestatea Sa”. Este mai puţin important „când”, dar este util de desluşit „de ce”. Impresia mea, mea culpa dacă greşesc, este că motivul trebuie căutat în goana după voturi a colegilor dumneavoastră de partid, de coaliţe, de interese. Simplul fapt că preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat recent în termeni duri cu privire la deciziile politice ale fostului suveran din anii de la sfârşitul războiului pare a fi suficient pentru dvs. să îl îmbrăţişaţi pe Mihai I de România (potrivit paşaportului pe care l-a obţinut de la preşedintele Emil Constantinescu, pentru că fostul dvs. şef de partid, Ion Iliescu, îl numea „de Hohenzolern” şi îi refuza intrarea în ţară).
Nu cunosc multe partide socialiste (sau social-democrate) care să aibă afinităţi pro-monarhice. E împotriva naturii, la fel ca şi alianţa pe care aţi făcut-o cu ACD=PNL+PC (nici cea cu PDL nu a fost mai reuşită, dar pofta de ciolan i-a împiedicat pe colegii dvs. să accepte varianta opoziţiei). Aceeaşi poftă pare a vă împinge din nou să adoptaţi poziţii cel puţin nelalocul lor pentru un reprezentant al stângii. Dar, oare mai contează astăzi linia stânga-dreapta în lupta politică românească?!
Constat, cu regret, că de dragul Puterii, partidul pe care îl conduceţi se prostituează mai rău ca o femeie de moravuri îndoielnice pe centura unui oraş de provincie. Seara se culcă alături de liberali, iar dimineaţa se trezeşte cu regele sub pătură. Seara plânge pe umărul oropsiţilor care nu au ce pune în farfurie, dar după-amiaza dansează samba cu primarul-miliardar Mazăre. Dimineaţa, pesediştii înfierează aspru taxele şi impozitele majorate de actuala Putere, la prânz râgâie sastisiţi după prânzul copios la masa restaurantului Parlamentului (ciorbă la 3 lei, şniţel cu 7, o cafea 2 cincizeci...) Aş putea continua amintind despre apartamentele lui Negoiţă Robert şi TVA-ul pe care nu vrea să îl plătească, despre contractele de sponsorizare pentru raliurile dvs. sau despre serviciile prestate de cabinetul dvs. avocaţial în asociere cu colegul Şova Dan etc etc. Nu am s-o fac pentru că oricât de mult s-a discutat şi dezbătut pe marginea acestor subiecte, ele nu sunt lămurite. Vă acord, aşadar, prezumţia de nevinovăţie, şi mă limitez la acele discrepanţe grave din discursul dvs. şi al colegilor dvs. Aceste nepotriviri (era să zic de caracter) cauzează grav imaginii politice a formaţiunii dvs. politice, care se doreşte o alternativă de stânga, dar se încuscreşte cu dreapta, linge unde a scuipat şi dansează euforizat în maşini de lux...
Şi toată această prostituţie se petrece în direct la televiziunile de ştiri (printre altele), la ore de maximă audienţă, asemenea unui Big Brother politic.
Al dumneavoastră, niciodată simpatizant, niciodată alegător...
PS. Aşa ar putea să sune scrisoarea unui alegător către preşedintele celui mai important partid al Opoziţiei. Dacă nu citeşte, poate i-o citeşte cineva.
Paul Niculescuredactia@monitorulcj.ro