monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Orașul și tinerii” – Dezbatere la miezul nopții despre viitorul Centrului de Tineret

„Orașul și tinerii” va fi, sâmbătă, dezbaterea inedită de la miezul nopții a Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC).

„Orașul și tinerii” – Dezbatere la miezul nopții despre viitorul Centrului de Tineret

Primăria municipiului Cluj-Napoca prin CIIC îi invită pe clujenii interesați să simtă energia tinerilor și să dezbată cum se pot crea împreună instrumente care să stimuleze implicarea acestora în viața comunității la dezbaterea „Orașul și tinerii”. Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 22 iunie, de la ora 23:30, în „punctul zero” al orașului – Piața Unirii.

Discuțiile se vor contura pe marginea viitorului Centru pentru Tineret – o inițiativă a tinerilor clujeni, rezultată în urma procesului de Bugetare participativă. Vor fi aduse în discuție și mecanismele de dialog între autoritățile publice locale și aceștia. Centrul pentru Tineret va fi într-o locație aflată în imediata apropiere a Pieței Unirii, pe strada Iuliu Maniu nr. 1, fiind accesibilă, având front și intrare direct din stradă. Termenul de realizare este martie 2020.


Dezbaterea are loc în cadrul Cluj Never Sleeps – evenimentul anual al tinerilor – ajuns în 2019 la cea de-a șasea ediție. Evenimentul este organizat de Federația Tinerilor din Cluj și platforma Cluj for Youth, cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local Cluj-Napoca.