monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce facem cu “Generaţia fără BAC”?

Un fost ministru al Educaţiei propune “învăţământ diferenţiat” şi diplome “pe domenii de studii”.

 

Rezultatele de la examenul de Bacalaureat din acest an îi determină pe politicieni să caute soluţii pentru ca învăţământul românesc să nu mai fie “stigmatizat”.

Democrat-liberalul Mihail Hărdău, preşedinte al Comisiei de învăţământ din Senat şi fost ministru al Educaţiei, a declarat ieri în plenul Senatului că diplomele de Bacalaureat ar trebui împărţite pe domenii de studii, care să condiţioneze accesul în învăţământul superior. De asemenea, Hărdău doreşte promovarea şcolilor profesionale, ca alternativă la studiile liceale.

Despre promovarea şcolilor profesionale vorbesc şi cei din Opoziţie, precizând că aceasta se impune mai ales după rezultatele de la bacalaureat, cu o condiţie: trebuie găsite soluţii pentru o promovare “pozitivă”, astfel încât absolvenţii şcolilor profesionale să nu mai fie stigmatizaţi, din cauza prejudecăţilor.

Hărdău propune “învăţământ diferenţiat”

Senatorul a argumentat necesitatea unui învăţământ diferenţiat pornind chiar de la “dezastrul” de la Bacalaureat, fostul ministru al Educaţiei subliniind că învăţământul românesc trebuie “resuscitat”, acesta fiind acum “calibrat” pe interesul profesorilor şi nu pe cel al elevilor.

“Sistemul de educaţie trebuie să integreze o abordare diferenţiată a beneficiarilor săi nu numai în ceea ce priveşte structura învăţământului prin promovarea şcolii profesionale ca alternativă la ciclul liceal, dar şi prin elaborarea unei clasificări a diplomelor de Bacalaureat pe domenii de studii, în funcţie de profilul urmat, conferind drepturi diferite de acces în ciclul superior”, a arătat senatorul.

Hărdău mai susţine că o condiţionare a accesului într-un program de studiu universitar în funcţie de profilul liceal absolvit ar contribui la limitarea “loteriei manifestate anual la admiterea în universităţi, dar şi la adecvarea învăţământului secundar la cel superior prin orientarea profesională coerentă a absolvenţilor de liceu spre programe de studii în raport direct cu parcursul şi aptitudinile individuale ale fiecărui elev”.

“Trebuie corectată reputaţia şcolilor profesionale”

Liderul tinerilor liberali Rareş Ferdean susţine că “nu este o problemă ca diplomele de Bacalaureat să fie pe specializări, diferenţiate”, însă în privinţa accesului în facultăţi, acesta trebuie să rămână la alegerea universităţilor.

“Cred că, în ceea ce priveşte şcolile profesionale, acolo trebuie luate măsuri pentru promovarea lor pozitivă, pentru că în momentul de faţă elevii acestor şcoli sunt stigmatizaţi. Trebuie promovate aceste şcoli profesionale, pentru ca aceşti copii să nu mai fie stigmatizaţi şi pentru că este nevoie de ele”, a declarat Ferdean pentru Monitorul de Cluj.

În apărarea elevilor “în derută”

Consilierul local Gheorghe Vuşcan (PSD) consideră că programa şcolară trebuie adaptată la necesităţile locale ale unei comunităţi şi la nevoile pieţei, indiferent de forma de învăţământ, pentru a se evita “dezastrele” la Bacalaureat. Vuşcan este de părere că în multe şcoli din România se învaţă multe meserii, însă fără rezultate. “Învaţă, de exemplu câte cinci meserii, pot spune chiar că numai popi nu scot aceste şcoli… Nu este de mirare că aceşti copii ies nepregătiţi din şcoli şi mai suntem şi nedrepţi numindu-i etnobotanici”, a declarat ieri Vuşcan.