monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Declarație inedită de la Cluj în prag de licență: „Tricolorii au scos animalul din mine, ei sunt motivația mea, hai Româniaaa!”

Un proaspăt absolvent de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din Cluj-Napoca a avut o dedicație inedită pentru „tricolorii mici”, calificați în semifinalele Campionatului European U-21.

Elevii antrenați de Mirel Rădoi vor disputa, joi seară, de la ora 19:00, o semifinală de foc cu Germania, după un parcurs extraordinar în grupe la Campionatul European din Italia și San Marino. Rezultatele lui Cristi Manea & Co., 4-1 cu Croația, 4-2 cu Anglia, 0-0 cu Franța, l-au inspirat pe tânărul absolvent clujean, care și-a găsit motivația în prestația echipei naționale U-21.

Astfel, Sven Alexander Gal s-a decis să dedice un moment inedit lui Ianis Hagi, George Pușcaș, Florinel Coman și Ionuț Radu, liderii echipei U-21, inscripționând un mesaj simpatic pe tocă la festivitatea de absolvire: „Cu Ianis, Pușcaș, Florinel și Radu, licența am luat-o!”.


„Nu știu care emisferă cerebrală e mai dezvoltată, dar ce știu eu sigur e că Tricolorii foarte buni au scos animalul din mine, și m-au determinat să fac un gest ce va trece testul timpului legat de perioada aceasta a absolvirii și să le dedic un mesaj la propria-mi absolvire. Ei sunt acum motivația mea în aceste zile de dinainte de licență și sper că, asemenea lui Ianis, George, Florinel sau Ionuț, mă voi lupta și voi reuși un rezultat foarte bun.

M-am bucurat să văd reacția colegilor, care au fost surprinși de gestul meu, dar consider că tricolorii merită pe deplin. Așa generație n-am mai avut demult, și cred că e clar de ce se citește entuziasmul pe fața mea, dată și de absolvire, dar mai ales de această echipă fantastică. Hai Româniaaa! Scoateți-ne din nou în stradă! P.S.: Sper să ajungă poza asta la ai noștri să vadă ce entuziasm și devotament reușesc ei să provoace aici în țară și să fie și mai motivați cu Germania!”, a transmis Sven Alexander Gal, prin intermediul unei postări pe Facebook.

Etichete: licenta