monitorulcj.ro Menu
Actualitate

România îmbătrânește! Clujul printre puținele orașe în care numărul locuitorilor a crescut

Numărul vârstnicilor care locuiesc în orașele României este în creștere. În 2018 a depășit 1 milion, cu 51% mai mult decât în urmă cu 20 de ani.

În ultimii cinci ani, ponderea tinerilor sub 15 ani în populația totală a scăzut până la 14,8% în 2018, arată o analiză EY. În schimb, numărul românilor de peste 65 de ani l-a depășit pe al celor sub 15 ani începând cu anul 2014. Astfel, vârsta medie în România a crescut cu aproximativ 4 ani în ultimele două decenii, ajungând la 41 ani în 2018.

Deși orașele sunt percepute ca locul tinerilor, multe dintre acestea au de fapt o populație îmbătrânită. Comparativ cu media națională, media de vârstă a locuitorilor din orașele românești cu peste 100.000 de locuitori este mai ridicată, 42,3 versus 41,2 la nivelul României. Iar media de vârstă crește și mai mult în cazul orașelor mai mari, cu toate că acestea beneficiază, de obicei, de existența unor ancore, cum ar fi diversele instituții și universități, spitale sau obiective culturale care reprezintă toate un punct de atracție pentru tineri, arată analiza EY, potrivit digi24.ro.


Pe de altă parte, în orașele mai mici, costurile sunt mai scăzute și de aceea sunt preferate de tinerii din zone metropolitane mari, care caută costuri mai scăzute ale vieții, evitarea aglomerației și acces mai ieftin la resurse antreprenoriale.

Orașul cu cea mai tânără populație din România este Suceava, cu o vârstă medie de 39,5 ani și cu doar una din opt persoane cu vârsta de peste 65 ani. Acesta este urmat tot de două orașe din zona Moldovei: Iași (39,7) și Botoșani (40,2), arată EY.


Iași și Botoșani au cele mai mari procente de locuitori cu vârsta sub 18 ani – 19,1% în 2018. Acest lucru este explicat, în cazul Iașiului, de rata natalității, care înregistrează valoarea cea mai mare comparativ cu celelalte orașe – 11,3 nașteri la o mie de locuitori, dar și cu media națională, de 9,3 nașteri la o mie de locuitori în 2017.

La polul opus, municipiul Brăila are cea mai îmbătrânită populație, cu o vârstă medie de 44,1 ani. Pe locul al doilea este municipiul Brașov (43,6 de ani), urmat îndeaproape de Ploiești și Constanța (43,3 ani). Aceste orașe înregistrează cele mai mari valori în ceea ce privește numărul de persoane de peste 65 ani (Brăila, Constanța, Ploiești – 18%, Brașov – 17% din totalul populației). Orașele cu un număr mare de persoane care îndeplinesc vârsta de pensionare se află în orașe turistice, fie că vorbim de zona montană – Brașov sau de la malul mării – Constanța.


92% dintre orașele mari (dintre cele analizate) au înregistrat în ultimii 18 ani scăderi ale populației. Cea mai mare scădere înregistrată este în municipiul Brăila, cu o pierdere a 13% din populație în perioada analizată. În schimb, în Iași s-a înregistrat o creștere a populației de 13%, în Suceava - 3% și Cluj-Napoca - 1%.

Potrivit analizei, îngrijorător este faptul că numărul locuitorilor de 65 de ani și peste din orașe a crescut cu 51% în ultimii 20 de ani, depășind 1 milion în 2018. Dacă ne raportăm la totalul populației din România, 29% dintre tineri se află în orașele mari, cu 4% mai puțin comparativ cu anii 2000. Pe de altă parte, numărul de locuitori în vârstă (peste 65 de ani) a crescut în aceeași perioadă, ajungând să devanseze valoarea medie inițială cu 6% (24% în 2000 vs. 30% în 2018).