monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Elevi din toată țara, cu 10 la BAC, vor la facultate la Cluj

Mulți elevi din toată țara, cu note foarte bune la bacalaureat, vor să studieze în Inima Ardealului.

177 de elevi au obținut în acest an media  10 la Bacalaureat. 13 dintre ei sunt din județul Cluj. Pe lângă ei, mai sunt elevi cu rezultate foarte bune la examenul maturității. Mulți dintre ei își doresc să rămână în țară să-și continue studiile, iar unii își îndreaptă privirea spre Cluj-Napoca.

De la Sibiu la Cluj

Raquel Vanessa Drăgan este una dintre absolventele de liceu din Sibiu care au obținut cele mai mari note la examenul maturității, iar acum are planuri mari, gândindu-se să studieze Medicina la Cluj-Napoca, informează Ora de Sibiu. Cu toate că străinătatea ar fi o opțiune viabilă, Raquel dorește să studieze și să muncească în România. 


Raquel Drăgan a reușit să obțină cea mai mare notă din județul Sibiu la Examenul de Bacalaureat. Absolventă a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, sibianca a fost notată cu 9,8 la română, 10 la matematică și 10 la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, media ei finală fiind 9,93.

Șefă de promoție în Brașov, viitoare studentă la Cluj

Denisa Vlad, o tânără din Brașov, a luat media 10 la Bac, fiind și șefă de promoție la Colegiul Național „Unirea”, dorește să studieze istoria la Cluj.


„Rămân în ţară, la Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj voi merge, iar pe vitor nu sunt extrem de sigură ce vreau să fac, ştiind şi cât de nesigură este piaţa muncii, dar aş vrea să rămân în domeniul istoriei, indiferent dacă voi face cercetare sau voi rămâne în domeniul universitar”, a spus tânăra pentru bzb.ro.

Și moldovenii trag la Cluj

Doi tineri din Piatra Neamț, cu rezultate excepționale la Bacalaureat, doresc, de asemenea, să urmeze o facultate în România și iau în considerare municipiul Cluj-Napoca.


Raluca Miron, după ce a luat media 10 la Bacalaureat, dorește să își continue studiile în România, iar principala ei opțiune este Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti. De asemenea, în calcul este luat și județul Cluj. Deoarece a obținut performanțe deosebite la Olimpiada națională de fizică, Raluca este admisă fără examen.

„De-a lungul liceului, am participat la olimpiade naționale de Fizică, Științele Pământului și Robotică, unde am obținut medalii de bronz și mențiuni, dar mi-au plăcut și lingvistica, și concursurile de public speaking; mi s-a părut important să pot face cât mai multe lucruri, de aceea m-am implicat și în alte activități extrașcolare”, a declarat Raluca pentru ziarpiatraneamt.ro.


Mateea Țacu a fost șefă de promoție, cu nota 10, a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Bacău. Aceasta și-a păstrat aceeași medie și pentru examenul de Bacalaureat, unde a reușit să promoveze cu media 10 și acum urmează să se pregătească pentru admiterea la Facultatea de Drept din Cluj.

„A durat puțin să realizez că e adevărat și că nu visez, iar acum simt că mi-am recăpătat energia pentru admiterea la Facultatea de Drept din Cluj, ce are loc în două săptămâni. Ea a devenit noul meu scop, dar înainte vreau să sărbătoresc alături de familia și prietenii mei, ce reprezintă întotdeauna o prioritate pentru mine” , a declarat aceasta.


Miron Ștefan, absolvent al  Colegiul Național „Gheorghe Asachi” Piatra-Neamț, absolvent de 10, dorește să se specializeze în biochimie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

Fetele de 10 din Dej și Gherla rămân tot în țară, la Cluj

Daiana Martin, de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla, vrea să meargă mai departe la Facultatea de Psihologie a UBB Cluj-Napoca.

Ondina Roman, una dintre cele trei eleve ale Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” Dej, a spus că va da examen la Facultatea de Drept a UBB Cluj-Napoca, fiindcă dorește să devină judecător.

Colega sa, Ana Cîrdan, dorește să urmeze cursurile Facultății de Psihologie a UBB Cluj-Napoca. Totușo, se gândește la posibilitatea de a face masterul peste hotare.