monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Beat turtă, conducea un camion prin Turda

Polițiștii din Turda au prins duminică, ziua în amiaza mare, un bărbat care conducea un camion, deși era mort de beat.

Duminică, 14 iulie, în jurul orei 15.40, poliţiştii Biroului Rutier Turda  au depistat un bărbat de 58 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Ştefan cel Mare, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Testarea cu aparatul etilotest a scos în evidenţă o concentraţie de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Etichete: politie turda