monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cât te costă 4 zile de DISTRACŢIE la UNTOLD! Apoi strângi cureaua 2 luni

UNTOLD 2019 este aproape sold out, în ciuda faptului că preţurile nu sunt deloc mici pentru o astfel de experienţă.

Festivalul UNTOLD a devenit unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din Europa, iar ediţia din 2019, programată între 1 şi 4 august se anunţă mai încinsă ca niciodată. O singură persoană, venită din alt oraş, poate cheltui până la 1.000 de euro pentru bilete la festival, cazare şi transport.

Un abonament pentru toate cele patru zile a ajuns să coste 839,52 lei, în timp ce preţurile la chirie au explodat. Biletele care includeau şi cazarea au fost epuizate de mult timp, iar fanii care vor să vină la festival sunt obligaţi să scoată aproximativ 250-300 de euro pentru un hotel de trei stele. Situaţia nu este mai bună nici la chirii, iar o simplă căutare pe site-urile de anunţuri ne arată că o garsonieră ajunge chiar şi la 200 de euro pe durata festivalului.


Pe lângă biletul la UNTOLD, chirie, mai adăugăm aproximativ 100 de euro şi pentru costurile în ceea ce priveşte transportul până în Cluj-Napoca, dar şi transportul în oraş pe durata festivalului.

Oricât de chibzuit ar fi un "untoldist" va cheltui cel puţin 100 de euro pentru mâncare, băutură şi alte pofte pe durata celor patru zile de festival. Bineînţeles că există zeci de cazuri în care micile plăceri scot câteva sute de euro din buzunarul unui fan al festivalului.


Dacă facem un calcul simplu: 200 de euro biletul la festival + 300 cazarea + 100 de euro + 100 de euro transport adunate înseamnă 700 de euro, o sumă pe care mulţi nu o câştigă într-o lună de muncă. Bineînţeles, tarifele se aplică pentru cei veniţi din alte oraşe, dar dacă calculăm turişti veniţi din alte ţări vom ajunge la o medie de aproximativ 1.000 de euro cheltuiţi în 4 zile de distracţie.

UNTOLD 2018 a strâns 355.000 de participanţi din întreaga lume, aproximativ 10% dintre ei fiind turişti străini. Festivalul UNTOLD a atras în cele patru zile de anul trecut, în comunitatea clujeană, peste 45 de milioane de euro.

Etichete: distractie untold