monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nodul N prinde contur: circulația va fi redeschisă integral de la mijlocul lunii august

Stadiul lucrărilor la Podul N din cartierul Mănăștur: începând cu ‪15 august‬ circulația va fi complet redeschisă pe pod.

Nodul N prinde contur: circulația va fi redeschisă integral de la mijlocul lunii august

Circulația pe pasajul denivelat Nod N va fi redeschisă ‪din 15 august pe cele 4 benzi. Lucrările de modernizare ale pasajului vor continua, termenul de finalizare a acestora fiind ‪30 noiembrie 2019. Astfel, printre lucrările finalizate până în acest moment se numără trotuarele, pista de biciclete (pe partea stângă la urcarea către cart. Mănăștur), reparațiile la infrastructura podului, repsectiv reparațiile intrados pod cu mortar.

De asemenea, au fost finalizate reparațiile de cămășuială la culei (Mănăștur și Grigorescu), a fost turnată placa de suprabetonare pe ambele sensuri, au fost schimbate aparatele de reazem pe ambele sensuri, fiind finalizată inclusib turnarea stratului de uzură. Municipalitatea anunță că lucrările care urmează să se desfășoare cuprind fundațiile pentru stâlpii de iluminat.


La finalizarea lucrărilor, pasajul cu o lungime de 51,3 m va avea partea carosabilă de 18,50 m lățime, o pistă de biciclete de 2 m lățime pe partea dreaptă, dar și trotuare de 1,30 m lățime pe partea dreaptă, respectiv de 1 m lățime pe partea stângă.

De asemenea, iluminatul public va fi modernizat, folosindu-se tehnologia LED și va fi instalat un sistem de supraveghere video. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 6.010.214,93 lei (fără TVA).