monitorulcj.ro Menu
Actualitate

30 de elevi „s-au jucat” de-a avocații și magistrații

30 de elevi din Transilvania s-au jucat, vreme de o săptămână, de-a avocaţii ori magistraţii ori chiar au trecut în boxa inculpaţilor.

Pasionaţi de domeniul dezbaterilor de idei, au participat la o tabără educativă, în Cluj, organizată de judecătorul Cristi Danileț şi au experimentat situaţii are pot fi oricând reale într-o sală de sală de judecată.

Proiectul-pilot din această vară ar putea fi extins anul viitor, căci a trezit interesul multor adolescenţi.


Elevii care au venit, timp de o săptămână, la Academia Juridică - tabăra destinată celor pasionaţi de culisele tribunalelor şi de amănuntele fiecărei legi - au simulat procese cu cauze penale la Tribunalul Cluj.

Unii au îmbrăcat robele procurorilor, judecătorilor sau ale avocaţilor, alţii au stat chiar în boxa inculpaţilor.


Tabăra a fost gratuită, iar înscrierile s-au făcut pe o reţea socială. Adolescenţii au trimis o scurtă prezentare şi o scrisoare de intenţie. Pe lângă lecţiile juridice, elevii au făcut şi drumeţii în zonă, inclusiv la Salina Turda.