monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vremea se schimbă brusc. COD Galben de PLOI în TRANSILVANIA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în Crişana, Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei, în perioada 28 iulie, ora 14:00 - 29 iulie, ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în judeţele Bihor, Alba, Arad, Timişoara, Hunedoara, Vâlcea şi Olt, precum şi în zonele montane, vor fi vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, pe arii restrânse, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 30 l/mp şi, izolat, 40 l/mp. Astfel de fenomene, dar pe suprafeţe mai restrânse şi în intervale scurte de timp, se vor semnala şi în restul teritoriului, precizează ANM.

Local în zonele de câmpie şi podiş, în după-amiaza zilei de duminică, 28 iulie, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, avertizează ANM.