monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pe străzile Clujului, ca în JUNGLĂ. Mămică și copii, amenințați de un șofer!

O mamă din Cluj-Napoca a trecut printr-o experiență neplăcută azi pe strada București.

Femeia se plimba cu cele două fetițe. Una era pe bicicletă, cealaltă în cărucior. La un moment dat, drumul lor a fost blocat de o mașină parcată neregulamentar. Frustrată, că trebuie să treacă pe carosabil, punându-și astfel viața ei și a celor două fetițe în pericol, a ridicat ștergătoarele mașinii, pentru a-i atrage atenția șoferului. Lucrurile au luat o întorsătură urâtă în momentul în care șoferul s-a întors.

„Voiam să trec pe trotuar, pe unde e dreptul meu să circul. Eram cu ferița cea mare, de patru ani și cu cea mică în cărucior. Când am ajuns în dreptul mașinii am ridicat ștergătoarele. În acel moment a apărut proprietarul mașinii care mi-a spus să mă uit și la celelalte mașini parcate pe trotuar. Era adevărat, dar ceilalți șoferi lăsaseră suficient spațiu încât să trecem. Atunci m-a amenințat, că data viitoare când pun mâna pe mașina lui, va avea el grijă să primesc ce merit. Că mașina lui e scumpă și eu nu ar trebui să îmi permit să o ating. Mi-a zis că am avut noroc că eram cu copii, că altfel se ocupa el de mine”, a mărturisit clujeanca.