monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Acuzații grave în Consiliul Județean Cluj: “Ceea ce am votat noi a fost deturnat”

Conducerea Consiliului Județean Cluj a încercat să bage pe gâtul consilierilor un proiect care, sunt pretextul unui audit extern voia, de fapt, evaluarea performanțelor membrilor Consiliului de Administrație de la Aeroport.

După ce încercat de două ori să schimbe componenţa Consiliului de Administraţie (CA) de la Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj și după ce a ratat să-și impună proprii oameni, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe a decis să evalueze performanțele CA-ului. Astfel, în cadrul ședinței ordinare a forului județean de miercuri, 31 iulie, a fost introdus un punct referitor la achiziționarea de servicii de consultanță pentru evaluarea performanței Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj RA.

Cu toate că două din trei comisii nu și-au dat avizul, conducerea forului județean a mers înainte cu votarea proiectului. Singurul care a luat atitudine a fost consilierul județean Dorel Secară (PNL) care a reproșat președintelui Alin Tișe că “una vorbim, alta votăm”.


“În ședința anterioară, noi am convenit un audit extern care să lămurească situaţia conflictuală dintre CJ și Aeroport. Eu înțeleg acum că evaluăm performanţele Consiliului de Administrație, ceea ce după părerea mea e cu totul altceva, ceea ce am votat noi a fost deturnat, nu ştiu dacă voit sau nevoit. Achiziționăm servicii de evaluare pe baza căror criterii de performanță? Care Consiliu de Administrație, cel existent, cel propus, cel suspendat de instanţă? Noi am votat un audit extern care să ne lămurească cine are dreptate în acest conflict. Nu susţin acest proiect”, a spus Secară.

Alți consilieri din opoziție au propus realizarea unui audit extern și pentru Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, “unde situația este dezastruoasă”, dar și pentru Univers T, “unde avem clădire, avem redevență și nu reușește să se susțină. Dacă nu ar fi redevența, ar fi pe minus”, a comentat consilierul județean Vladimir Mătușan (PSD).


Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a revenit asupra evaluării performanțelor Consiliului de Administrație de la Aeroport și a dat undă verde analizării întregii activități a regiei.

“Se propune un audit nu pentru a evalua performanțele Consiliului de Administrație ci, de fapt, analizarea activității întregii regii. Dacă se dorește o analiză a întregii regii, eu sunt unul care susțin această chestiune pentru că va răspunde la multe întrebări. Vă garantez că ne vom trezi cu procese, Aeroportul va contesta hotărârea noastră. Eu sunt de bună credință și vom modifica acest proiect în sensul că vom analiza activitatea în totalitate a aeroportului și relația forului tutelar cu Aeroportul”, a spus Tișe.