monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mocăniţa de pe Valea Vaserului, plină ochi cu peste 340 de turişti, a DERAIAT

Mocăniţa în care se aflau peste 340 de turişti la momentul producerii incidentului a deraiat la kilometrul 10+600, la confluenţa cu Valea Rea (jud. Maramureș).

Mocăniţa de pe Valea Vaserului, plină ochi cu turişti, a DERAIAT

Potrivit ISU Maramureș, spre locul incidentului au fost direcţionate trei echipaje SMURD, trei ambulanţe şi un echipaj de pompieri de la Secţia Vişeu de Sus. Zona nu este una foarte dificilă accesului, echipajele de prim ajutor putând ajunge la intervenţie fără să folosească drezina. De asemenea, la faţa locului au intervenit şi patru salvamontişti, dar şi jandarmii.

Nu mai puțin de 12 persoane rănite ușor au fost înregistrate de salvatori. Printre ele se numără un sugar, o fetiţă în vârstă de 4 săptămâni şi un băiețel de 3 ani şi jumătate. Răniții au fost transportați la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului Orăşenesc Vişeu de Sus, a precizat Oana Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş.


Trenul turistic avea 11 vagoane şi 340 persoane în garnitură, potrivit Adevărul. Conform investigațiilor preliminare, a deraiat atât locomotiva cât şi primul vagon al mocăniței.

Etichete: mocanita