Actualitate
Un șofer a fost prins conducând mort de beat prin Căianu
Polițiștii din Apahida au depistat un bărbat care conducea o mașină prin localitatea clujeană Căianu, deși băuse peste măsură.
Marți seara, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au depistat un bărbat de 47 de ani, din comuna Căianu, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Căianu, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Testarea cu aparatul etilotest a scos în evidenţă o concentraţie de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Faţă de bărbat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea acesteia cel în cauză să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.