monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident mortal provocat de un motociclist beat și fără permis, în Gilău

La data de 22 august 2019, în jurul orei 23:00, pe DN1-E60, pe raza comunei Gilău, în localitate, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea alteia.

"Un bărbat de 35 de ani, din comuna Gilău, în timp ce conducea motociclul neînmatriculat, având aplicată plăcuță cu număr fals de înmatriculare, pe DN1-E60, pe raza comunei Gilău, din direcţia municipiul Oradea către municipiul Cluj-Napoca, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe fondul vitezei excesive și a consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în impact cu un cap de pod, iar apoi cu glisiera aferentă sensului de mers ascendent. Ulterior impactului, conducătorul motociclului și pasagerul (un bărbat de 31 de ani, din Gilau) au fost proiectați în afara părții carosabile", transmite IPJ Cluj.

Accidentul s-a soldat cu decesul pasagerului și cu rănirea conducătorului motociclului.


"În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, fapte prevăzute de Codul penal", mai arată IPJ Cluj.