monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O clădire veche de un secol este o ruină. Imobilul este în stare avansată de degradare și stă să cadă pe trecători

O clădire care datează de la sfârșitul secolului XIX stă să cadă pe clujenii care trec pe strada Einstein.

O stradă veche, a cărei denumire a fost schimbată de mai multe ori de-a lungul timpului, este de o importanță istorică desăvârșită pentru Cluj-Napoca. Astăzi se numește strada Einstein. Aici, o clădire care are mai mult de o sută de ani se dărâmă, încet, dar sigur, dar se pare că nimănui nu îi pasă, deși amintește de Clujul de altădată.

Importanța istorică a zonei

Strada, în vechime, se numea Teleki Mihaly, apoi, în perioada interbelică, a primit denumirea de strada Vasile Stroiescu, care a fost un cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura națională și a neamului.


„Inițial, strada s-a numit Nagyhid, adică Strada Mare a Podului, fiindcă acolo a fost un pod realizat de principele Cristofor Bathory. Emblema familiei Bathory, care se afla pe pod, este vizibilă astăzi pe clădirea din colțul Pieței Mihai Viteazu, vizavi de Banca Transilvania, lângă Canalul Morii”, a explicat profesorul de istorie Vladimir Bogosavlievici.

Multe dintre clădirile din zonă datează de la sfârșitul secolului XIX, iar cea de pe colț, de pe strada Dacia, este din perioada interbelică.


O clădire lăsată de izbeliște

Pe această stradă, cu o importanță istorică deosebită, există o clădire care pare să dateze de la sfârșitul secolului XIX, începutul secoului XX, care a fost lăsată de izbeliște.

„Casa este o clădire veche, lângă care s-au aflate arhivele statului. Stilul arhitectonic este secession austriac. Atât Clujul, cât și alte orașe din Ardeal au acest stil arhitectonic. Proprietarii probabil au fost din marea familie Teleki, dar nu pot să spun sigur”, a spus Vladimir Bogosavlievici.


Secesiunea vieneză a fost o mișcare artistică apărută în 1897 la Viena, după modelul "Secesiunii müncheneze" (Münchner Sezession, 1892) și scurt timp înainte de "Secesiunea berlineză" (Berliner Sezession, 1898). Mișcarea a reunit mai ales artiști plastici, pictori, graficieni și arhitecți, care s-au rupt de tradiția istoristă, dominantă în vremea respectivă în Europa și America de Nord, de unde numele de Secession.

Termenul de "secesiune", o variantă germană a curentului "Art Nouveau" apărut în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, s-a aplicat în cercurile artistice tuturor eforturilor de desprindere vechile tipare, căutându-se căi de combatere a sărăcirii și uniformizării comportate de standardele producției industriale.


Cum rămâne cu supraimpozitarea?

La începutul lui 2017 şi 2018, sute de proprietari din centrul Clujului au plătit impozitul majorat cu 500% pentru clădirile degradat. Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, prin clădire neîngrijită se înţelege clădirea aflată în stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubră, cu faţada nereparată/necurăţată/netencuită/nezugrăvită cu geamuri sparte sau alte situaţii de asemenea natură.

Se pare că această clădire a fost până acum trecută cu vederea. Surse din Primăria Cluj-Napoca spun că proprietarii clădirii au fost atenționați și dacă nu refațadizează clădirea, care este un pericol pentru trecători, vor scoate bani buni din buzunar pentru impozit începând cu anul viitor.


 

Etichete: degradare