monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un alpinist clujean va urca pe “cel mai frumos munte al lumii” în memoria lui Zsolt Torok

Alpinistul clujean Radu Albu va pleca la sfârșitul acestei luni în Nepal, Himalaya pentru o expediție într-o ascensiune solitară (solo climbing) pe muntele Ama Dablam 6.856m, considerat unul dintre cei mai tehnici (abrupți) munți din Himayala, și numit de către revista National Geographic “probabil cel mai frumos munte al lumii”.

Această ascensiune solitară este dedicată de Radu Albu memoriei prietenului său, faimosul alpinist român Zsolt Torok, care a decedat pe 14 august în urma unei căderi de mai bine de 20 de metri sub vârful Negoiu din Munții Făgărași. Radu Albu, împreună cu Zsolt Torok și un alt alpinist român, urmau să călătorească împreună în Nepal la sfârșitul lunii septembrie pentru o expediție în care își doreau să urce pe o rută nouă, fața de sud vest a muntelui Nuptse 7.861m, situat în vecinătatea imediată a muntelui Everest.

Din cauza morții lui Zsolt Torok această expediție a fost anulată, iar alpinistul Radu Albu a decis să urce renumitul munte Himalayan Ama Dablam singur, fără a folosi oxigen suplimentar sau ajutorul sherpasilor nepalezi. Radu Albu va duce cu el pe vârful muntelui Ama Dablam 6.856m un steag cu fotografia prietenului Zsolt Torok pe care îl va arbora acolo pentru totdeauna.


Alpinistul Zsolt Torok a urcat la rândul său muntele Ama Dablam în cadrul unei expediții românești în anul 2016.

Ascensiunea solitară românească pe Ama Dablam în cazul unei reușite va fi prima de acest gen în alpinismul românesc.


Radu Albu este un alpinist de altitudine, dar și ghid montan, acesta conducând în calitate de președinte Asociația Ghizilor și Agențiilor de Expediții Montane din România (AGAEMR) cu experiență în Himalaya și pe munți înalți. Printre reușitele sale recente sunt:

 - escaladarea în condiții de iarnă (premiera - ianuarie 2019) a ambelor vârfuri ale celui mai înalt munte din Europa, Mt. Elbrus 5.642m din Rusia;


 - escaladarea Muntelui Manaslu din Himalaya 8.163m, al optulea cel mai înalt munte de pe planetă (septembrie 2018).

 Ascensiunea pe Ama Dablam 6.856m din luna octombrie poate fi urmărită pe site-ul acestuia.

Etichete: himalaya zsolt torok