monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un pahar de vin roșu, echivalentul unei ore de sport

Cercetătorii au descoperit că beneficiile din resveratrol, un compus găsit în vinul roșu, sunt similare cu cele pe care le obținem după exercițiile fizice, potrivit Huffington Post.

Conform cercetătorilor de la Universitatea Alberta, din Canada, resveratrolul îmbunătățește performanța fizică, funcționarea inimii și forța mușchilor în același fel în care acestea se îmbunătățesc printr-o sesiune de gimnastică.

Omul de știință, Jason Dyck, responsabil cu acest studiu, a declarat: „Cred că resveratrolul ar putea ajuta oamenii care își doresc să facă exerciții, dar sunt incapabili din punct de vedere fizic.”


Alte studii legate de vinul roșu au scos la iveală că persoanele care beau un pahar de vin roșu pe zi au mai puține șanse să sufere de demență sau cancer, pentru că acesta este benefic pentru inimă, luptă împotriva îmbătrânirii și reglează nivelul de zahăr din sânge.

Alte alimente care conțin resveratrol sunt afinele, untul de arahide, ciocolata neagră.


 

Etichete: ora de sport